Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunţă că Guvernul a aprobat vineri prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025. El mai arată că se continuă şi protejarea fermierilor români de importurile de produse din Ucraina, prin menţinerea obligativitatăţii licenţierii, până la 31 decembrie 2025.
”Este responsabilitatea noastră să protejăm fermierii şi consumatorii români! Astăzi, în şedinţa de guvern, au fost aprobate două măsuri care şi-au dovedit eficienţa! Astfel, am propus şi aprobat în Guvern prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii”, scris ministrul Florin Barbu pe Facebook.
”De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina şi menţinem obligativitatea licenţierii pentru astfel de importuri, până la 31 decembrie 2025”, arată Florin Barbu.
El face un apel către toţi procesatorii români să îşi asigure cât mai mult posibil materia primă de la fermierii noştri, pentru a sprijini producţia românească! ”Producem româneşte, cumpărăm româneşte!”, spune Barbu.