Ministrul Apărării a discutat cu omologul său din Bulgaria

În cadrul întrevederii, cei doi miniștri au discutat despre evoluțiile recente de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. A fost subliniată importanța unei reacții comune, pragmatice și bine coordonate din partea statelor aliate și riverane, pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO.
Un punct central al discuțiilor l-a constituit aprofundarea cooperării româno-bulgare în cadrul exercițiilor și activităților militare bilaterale și multinaționale.
Cei doi miniștri au apreciat colaborarea eficientă în cadrul Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră (MCM Black Sea), precum și eforturile comune privind dezvoltarea culoarelor de mobilitate militară în regiune.
Totodată, ministrul Angel Tîlvăr a exprimat interesul părții române pentru extinderea cooperării tehnico-militare cu Bulgaria, în contextul inițiativelor europene recente din domeniul apărării.
La finalul întrevederii, cei doi oficiali au reafirmat angajamentul comun pentru consolidarea cooperării bilaterale și menținerea unui dialog politico-militar activ, în sprijinul securității și stabilității regionale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cristian Chivu, după ce a reuşit menţinerea cu Parma în Serie A: Nu mă văd în altă parte, sunt recunoscător şi pentru încrederea acordată

Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic în două județe