Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, s-a aflat joi, alături de ministrul Forţelor Armate din Franţa, la Cincu, la Exerciţiul NATO – DACIAN FALL 2025, ministrul afirmând că demonstrează capacitatea de a acţiona împreună şi de a întări postura de apărare colectivă a NATO. Potrivit ministrului Apărării, ”modelul de succes al colaborării româno-franceze din industria auto, transformarea mărcii Dacia într-un simbol respectat la nivel mondial, arată că putem replica această reuşită şi în domeniul industriei de apărare”.
”Franţa este un aliat de încredere al României şi un partener strategic esenţial pentru securitatea flancului estic al NATO. Astăzi am fost alături de ministrul Forţelor Armate din Franţa, Catherine Vautrin, la Cincu, unde se desfăşoară exerciţiul NATO – DACIAN FALL 2025, cel mai amplu exerciţiu aliat al anului, cu participarea a peste 5.000 de militari – români, francezi, belgieni, luxemburghezi şi spanioli”, a scris ministrul pe Facebook. Ionuţ Moşteanu precizează că acest exerciţiu demonstrează capacitatea noastră de a acţiona împreună, de a creşte interoperabilitatea şi de a întări postura de apărare colectivă a NATO.
”Îi mulţumesc doamnei Catherine Vautrin că a ales să facă prima sa vizită oficială în România, un semn clar că parteneriatul româno-francez este solid în domeniul apărării. Am discutat despre cooperarea în industria de apărare, de la achiziţia sistemelor Mistral până la proiecte comune în domeniul radarelor, de care România are mare nevoie”, subliniază Moşteanu.
Potrivit ministrului Apărării, ”modelul de succes al colaborării româno-franceze din industria auto, transformarea mărcii Dacia într-un simbol respectat la nivel mondial, arată că putem replica această reuşită şi în domeniul industriei de apărare”.
”Împărtăşim aceeaşi viziune: o Europă unită, puternică şi sigură”, mai spune Ionuţ Moşteanu.


