Recuperarea acestor artefacte nu este importantă doar pentru România, ci şi pentru responsabilitatea comună pe care o avem în protejarea patrimoniului cultural european, a transmis ministrul Culturii, Demeter András István, după recuperarea Coifului de la Coţofeneşti şi a două brăţări dacice din aur de către autorităţile olandeze.
Ministrul român a mai spus că a avut o convorbire telefonică cu omologul olandez, Rianne Letschert.

„I-am transmis că suntem încântaţi de aceste veşti, care fac posibilă readucerea acasă a unui tezaur inestimabil. Este un moment care ne aduce bucurie şi o profundă satisfacţie. Am exprimat, de asemenea, aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru eforturile depuse de autorităţile olandeze în procesul de recuperare a Coifului de la Coţofeneşti şi a brăţărilor dacice. Această evoluţie este un pas important şi un semnal clar al eficienţei cooperării noastre”, a scris pe Facebook ministrul.
„Apreciem profesionalismul, coordonarea şi angajamentul tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate şi le mulţumim pentru eforturile susţinute în acest demers. Am fost încrezător de la început. Determinarea tuturor autorităţilor implicate mi-au dat, pe tot parcursul acestei perioade, speranţă şi încredere”, a subliniat Demeter András István.



