Iranul şi Statele Unite au ajuns, marţi, la un acord cu privire la principalele „principii directoare” în cadrul celei de-a doua runde de negocieri pe teme nucleare de la Geneva, dar mai sunt încă multe de făcut, a declarat ministrul de externe iranian Abbas Araqchi, citat de Reuters.
Progresul înregistrat nu înseamnă că se va ajunge în curând la un acord, dar drumul a început, a declarat el presei iraniene după încheierea negocierilor.
Presa de stat iraniană a relatat anterior că Iranul va închide temporar o parte din Strâmtoarea Ormuz, o rută vitală pentru aprovizionarea globală cu petrol, în timp ce poartă discuţii cu Statele Unite pe tema programului său nuclear. Statele Unite au trimis o forţă de luptă în regiunea Golfului pentru a presa Teheranul să facă concesii.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că „schimbarea regimului” de la Teheran ar putea fi cel mai bun lucru care se poate întâmpla, în timp ce liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat marţi că orice încercare a SUA de a-i răsturna guvernul va eşua.
Chiar în momentul în care negocierile începuseră la Geneva, mass-media de stat iraniană a relatat că anumite părţi ale strâmtorii strategice vor fi închise pentru câteva ore din motive de „precauţie de securitate”, în timp ce Garda Revoluţionară iraniană a efectuat exerciţii militare în zonă.
Teheranul a ameninţat în trecut că va închide strâmtoarea pentru navele comerciale în cazul unui atac, o măsură ce ar bloca o cincime din fluxurile globale de petrol şi ar determina creşterea preţurilor la ţiţei.
Alături de Araqchi, trimişii SUA Steve Witkoff şi Jared Kushner au participat la negocierile de la Geneva, care au fost mediate de Oman.

