Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut sâmbătă, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe, emigraţiei şi expatriaţilor al Republicii Arabe Egipt, Dr. Badr Abdelatty. Ministrul Luminiţa Odobescu l-a felicitat pe omologul său egiptean pentru numirea în funcţie. Cei doi demnitari au discutat despre relaţiile bilaterale profunde pe care cele două ţări le-au clădit de-a lungul timpului, cu peste 115 ani de istorie a interacţiunilor diplomatice oficiale.De asemenea, a fost menţionat rolul României în asigurarea securităţii alimentare pe fondul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în special pe continentul african.
Potrivit MInisterului de Externe, cei doi înalţi oficiali au discutat de asemenea despre relaţiile bilaterale profunde pe care cele două ţări le-au clădit de-a lungul timpului, cu peste 115 ani de istorie a interacţiunilor diplomatice oficiale.
”Dialogul a relevat şi modalităţile concrete de creştere suplimentară a cooperării economice şi sectoriale, mai ales în domeniile de interes reciproc prioritar, precum turism, agricultură, comerţ şi investiţii, muncă, energie. Cei doi demnitari au agreat că organizarea Comisiei economice mixte la Bucureşti, în viitorul apropiat, va oferi imboldul necesar realizării acestor obiective”, arată comunicatul oficial.
De asemenea, cei doi miniştri au avut şi un schimb de opinii asupra evoluţiilor de securitate din vecinătatea imediată a celor două ţări.
”În context, a fost menţionat rolul României în asigurarea securităţii alimentare pe fondul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în special pe continentul african. De asemenea, au fost trecute în revistă evoluţiile tot mai preocupante din Orientul Mijlociu. Ministrul român al afacerilor externe a exprimat apreciere pentru rolul special al Egiptului în identificarea unor soluţii la actuala criză regională”, precizează MAE.
Cei doi miniştri de externe au convenit să continue consultările periodice pe toate aceste teme, inclusiv prin intermediul unor contacte directe în perioada următoare, s mai arată în comunicat.