Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, şi omologul austriac – discuţii despre următoarea reuniune pentru dosarul Schengen

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi ministrul federal de Interne al Republicii Austria, Gerhard Karner, au discutat, luni, în cadrul unei întâlniri de lucru la Viena, despre următoarea reuniune importantă pentru dosarul Schengen, care va avea loc între miniştrii de Interne, în perioada 21-22 noiembrie, la Budapesta, precum şi despre asigurarea securităţii frontierelor externe UE.

„Discuţiile au relevat contribuţia României şi Austriei în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, în combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, inclusiv pe componenta de dimensiune externă, pentru o abordare preventivă”, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Cătălin Predoiu a subliniat faptul că Decizia privind Air şi Maritime Schengen a fost implementată impecabil, fără nicio sincopă, şi că România, prin MAI, respectiv Poliţia de Frontieră, a redus substanţial nivelul migraţiei ilegale la frontierele naţionale. De asemenea, toate aspectele convenite în plan bilateral cu Austria se aplică cu rezultate foarte bune.

„Ministrul Predoiu a reafirmat angajamentul României de a menţine, şi pe viitor, practici sigure şi eficiente de gestionare a frontierelor, de a aplica toate procedurile Schengen şi de a contribui de manieră semnificativă la eforturile UE de combatere cât mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere”, arată sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Două femei şi patru copii, răniţi într-un accident rutier în Arad

Indicele CONFIDEX, care măsoară nivelul de încredere în economie, a rămas la un nivel similar cu prima jumătate a anului. Pentru prima dată în cei 4 ani de analiză, 1 din 3 manageri afirmă că situaţia companiei sale s-a înrăutăţit