Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunţat că la Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa, unde s-a aflat marţi, va fi Centrul de Excelenţă în Muniţie NATO pentru întreaga Europă, precizând că statul român a semnat un acord cu Guvernul american care presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit cu condiţii foarte avantajoase şi aducerea în România a tehnologiei SUA, într-un parteneriat cu General Dynamics, pentru a produce muniţii de calibru 120 şi 155 compatibile NATO, pentru Armata României şi pentru toată Uniunea Europeană. „E o investiţie strategică, majoră, care marchează solidificarea parteneriatelor pe care le avem cu SUA şi cu noua administraţie”, a spus ministrul.
„Cel mai important lucru al vizitei noastre e faptul că aici, la Dragomireşti, va fi Centrul de Excelenţă în Muniţie NATO pentru întreaga Europa. Ce înseamnă asta? Înseamnă că acum două săptămâni, în baza unui acord între statul român şi guvernul american, am semnat, după foarte multe tratative tehnice şi politice, un letter of request din partea României, care presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit cu condiţii foarte avantajoase pentru România din bani americani şi aducerea tehnologiei SUA într-un parteneriat cu General Dynamics aici, în România, pentru a produce muniţii de calibru 120 şi 155 compatibile NATO, pentru Armata României şi pentru întreaga Uniune Europeană. Adică tot ceea ce înseamnă muniţie pentru tancul Abrams, tot ceea ce înseamnă muniţie pentru K9 va fi produsă în România şi va fi singura capacitate de producţie la nivelul Uniunii Europene. E o investiţie majoră, e o investiţie strategică, ce marchează solidificarea parteneriatelor pe care le avem cu Statele Unite ale Americii şi cu noua administraţie”, a declarat, marţi, ministrul Economiei, aflat într-o vizită la Uzina de Produse Speciale Dragomiresti, filială a Companiei Naţionale „ROMARM” S.A.
Ministrul a spus că în perioada următoare, „indiferent care va fi dinamica pe scena politică”, cei de la Romarm au un termen limită până la care să prezinte stadiul implementării fiecărui proiect strategic asumat în cadrul acestui an, urmând ca „proiecţia viitorului” legată de producţia de apărare a României să fie făcută pe minimum zece ani de acum înainte.
”Asta pe de o parte. Pe de altă parte, suntem pregătiţi, ca stat, să accesăm o plajă cât mai mare din mecanismul de finanţare al Comisiei Europene, în valoare de 150 de miliarde de euro, care vine cu nişte condişţii foarte bune, zece ani perioada de graţie, urmând ca în viitorii 40 de ani să putem rambursa acele credite pe care le face Armata României şi să ajungem ca minim 80% să fie producţie făcută pe teritoriul României”, a subliniat Ivan.
Demnitarul a spus că România va continua să facă parteneriate cu SUA pentru a aduce în ţară „cea mai nouă tehnologie existentă pe piaţa mondială” şi să ajungă apoi „în ipostaza” în care să o şi implementeze.
„Iar acolo unde avem parteneriate de succes, cum este cel al Centrului de Excelenţă în Muniţie NATO din România, în parteneriat cu cei din SUA, vom continua să facem aceste parteneriate pentru că ne interesează să aducem în România cea mai nouă tehnologie existentă pe piaţă la nivel mondial, dar mai departe să fim în ipostaza în care să o şi implementăm. Iar dacă vorbim de K9, care va fi făcut nu departe de aici, dacă vorbim despre tancurile Abrams, dacă vorbim despre ceea ce se întâmplă pe tot lanţul de aprovizionare, pot să vă spun că România uşor-uşor, prin acest proiect strategic care se va dezvolta la Dragomireşti, va putea să închidă o mare parte din tot ce înseamnă muniţie calibru NATO pentru interesele proprii, dar mai ales pentru interesele vecinilor şi nu mai suntem în paradigma în care producem doar pentru noi şi aşteptăm să vină un contract o dată la câtva timp”, a spus ministrul.
Ivan a subliniat că va fi gândită „ca un business”, „ca o dezvoltare economică extrem de importantă pentru capacitatea de producţie” a României, care are „oamenii şi tehnologia de a deveni un exportator net pe piaţa internaţională”.
„E important să aducem tehnologii din alte state şi acesta e unul dintre motivele pentru care suntem astăzi aici, dar e foarte important să avem parteneriate corecte care ne asigură nouă capacitatea ca, într-o situaţie de urgenţă, în care anumite fluxuri de aprovizionare să fie întârziate întrerupte cu totul, să putem procura cât mai mult de pe teritoriul României”, a explicat Ivan.
Ministrul Economiei a completat că, din acest punct de vedere, sunt cinci proiecte importante în acest an, şi anume, fabrica de pulberi, linia pentru 155, pentru 120, RDX şi TNT la Făgăraş, drone la Carfil Braşov, licenţa la IAR Ghimbav care trebuie primită de la Airbus pentru elicopterul H215.
„Toate aceste lucruri însumate arată că anul 2025 a avut o alocare bugetară din partea Ministerului Economiei în capacităţi de producţie cu 300% mai mare decât cea din 2024, de trei ori mai mult, într-o primă etapă. Doar aici, la Dragomireşti, avem un proiect pe o linie de 155, de 30 de milioane de lei care trebuie implementat până la finalul anului”, a precizat Bogdan Ivan.
Fondată în 1981, Uzina de Produse Speciale Dragomiresti, filială a Companiei Naţionale „ROMARM” S.A., are ca obiect principal de activitate fabricarea armamentului şi muniţiei.