Ministrul Economiei: Astăzi se încheie o etapă pentru Şantierul DAMEN SHIPYARDS Mangalia / Nu abandonăm acest şantier, ba chiar dimpotrivă! Prioritatea imediată sunt oamenii, plata salariilor restante este în curs

Ministrul Economiei, Irineu Darău, afirmă luni, după intrarea în faliment a şantierului de la Mangalia, că nu vor abandona acest şantier, ba chiar dimpotrivă şi sunt în dialog cu toate părţile implicate, pentru protejarea interesului strategic în industria navală. Ministrul mai spune că prioritatea imediată sunt oamenii iar plata salariilor restante este în curs.

”Astăzi se încheie o etapă pentru Şantierul DAMEN SHIPYARDS Mangalia. Este un moment dificil, dar este şi punctul din care trebuie să ne uităm responsabil la ce urmează. Ne-am asigurat că oamenii sunt protejaţi – din Fondul de Garantare – prin plata salariilor în următoarele luni, iar în continuare vom munci necontenit pentru a crea condiţiile pentru viitoare investiţii care să valorifice activele şi capitalul uman, cu perspective pe termen lung”, spune ministrul Economiei pe Facebook.

Irineu Darău arată că, în urma Adunării Creditorilor, votul exprimat de creditorul majoritar asupra planului de reorganizare al companiei conduce la intrarea companiei în procedura de faliment.

”Nu abandonăm acest şantier, ba chiar dimpotrivă! Suntem în dialog cu toate părţile implicate şi vom continua să acţionăm pentru protejarea interesului strategic al României în industria navală. Acest şantier rămâne una dintre cele mai importante platforme industriale navale din România şi din Europa, iar forţa de muncă de aici este un activ valoros, care trebuie păstrat cât mai mult posibil”, subliniază Darău.

El menţionează că Ministerul Economiei s-a preocupat în permanenţă de protejarea capitalului uman al şantierului, declarându-l săptămâna trecută companie de interes strategic.

”Atât noi, cât şi întregul Guvern, vom lua toate deciziile necesare pentru protejarea interesului competitiv al companiei şi pentru protejarea angajaţilor săi. Prioritatea imediată sunt oamenii. Plata salariilor restante este în curs. Am făcut demersuri pentru accelerarea acestui proces, iar sumele aferente lunilor decembrie 2025, ianuarie şi februarie 2026 sunt în procedură de plată şi vor ajunge la angajaţi în perioada imediat următoare. Ministerul Muncii gestionează acest proces în mod prioritar”, anunţă ministrul Economiei.

Irineu Darău precizează că, în paralel, se lucrează la următoarea etapă. ”Falimentul înseamnă închiderea actualei forme de organizare, intrarea şantierului în conservare şi disponibilizarea angajaţilor, dar creează şi cadrul în care pot fi găsite şi construite soluţii noi. Obiectivul este să valorificăm inteligent activele existente şi să creăm condiţiile pentru reluarea activităţii, fie prin atragerea de investitori, fie prin alte formule viabile”, explică ministrul.

Potrivit acestuia, Ministerul Economiei a tratat constant acest obiectiv ca fiind de interes strategic şi va folosi toate instrumentele disponibile pentru a proteja atât capacitatea industrială, cât şi angajaţii săi.

”Cel mai important este să facilităm investiţii sustenabile şi durabile pentru viitor. Îmi asum angajamentul să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a crea aceste perspective. Ştim că nu totul depinde de noi, însă doar cu optimism şi pragmatism vom reuşi să găsim soluţii”, arată Irineu Darău.

Şantierul Naval din Mangalia intră în procedură de faliment, după ce adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus pentru companie. Administratorul judiciar al companiei afirmă că toate drepturile salariale vor fi respectate şi plătite potrivit prevederilor legale în vigoare.

viewscnt

Atacarea infrastructurilor civile este „ilegală” şi „inacceptabilă”, avertizează preşedintele Consiliului European

Echipele naţionale: Alexandru Muşi a fost votat tricolorul lunii martie