Ministrul Economiei, după o întâlnire cu Charlie Ottley: Am aflat ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetăţean de onoare al Braşovului acum cinci ani, Charlie a depus şi pentru cetăţenia română. Dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Știri de azi | Ministrul Economiei, după o întâlnire cu Charlie Ottley: Am aflat ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetăţean de onoare al Braşovului acum cinci ani, Charlie a depus şi pentru cetăţenia română. Dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic - Știri de azi |
#image_title

Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, scrie pe Facebook că a avut, vineri, o vizită neaşteptată la minister, dar care l-a bucurat enorm, din partea lui Charlie Ottley, jurnalistul britanic stabilit în România care a realizat mai multe documentare în care promovează această ţară. Cu această ocazie, spune oficialul, a aflat că Ottley, devenit cetăţean de onoare al Braşovului acum cinci ani, a depus solicitarea pentru cetăţenia română, însă dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic.

”Astăzi am avut o vizită neaşteptată la minister, care m-a bucurat enorm: Charlie Ottley a venit să ne salutăm şi să stăm câteva minute de vorbă. Am profitat de ocazie ca să-i spun direct un mulţumesc pentru felul în care promovează România şi pentru planurile frumoase pe care le are în continuare pentru ţara noastră. I-am spus că turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient ca el”, a afirmat Radu Miruţă, vineri, într-o postare pe Facebook.

Miruţă a adăugat că au bătut palma, astfel că în 2026 vor dezvolta câteva proiecte împreună.

”Am aflat şi ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetăţean de onoare al Braşovului acum cinci ani, Charlie a depus şi pentru cetăţenia română. Dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic. Sună cunoscut, nu? Îi mulţumesc pentru vizită şi pentru energia bună pe care o aduce mereu când vorbeşte despre România!”, a spus ministrul.

 

Știri de azi | Lovitură pentru Chelsea: Delap este indisponibil până în decembrie - Știri de azi |

Lovitură pentru Chelsea: Delap este indisponibil până în decembrie

Știri de azi | Bosch va investi suplimentar câteva sute de milioane de euro în software-ul său de gestionare a mişcării vehiculului, până în 2028 - Știri de azi |

Bosch va investi suplimentar câteva sute de milioane de euro în software-ul său de gestionare a mişcării vehiculului, până în 2028