Ministrul Economiei, Radu Miruţă, afirmă că există companii de stat ai căror manageri au salarii brute de 45.000-50.000 de lei şi care, cu doar o lună înainte de formarea noului Guvern, au încheiat contracte ”beton” care prevăd indicatori de performanţă pe care ministrul îi cataloghează drept „o jignire”. ”Dacă te duci opt ore pe zi la serviciu, se consideră că îţi îndeplineşti o parte dintre indicatorii de performanţă. Indicatorii financiari sunt foarte joşi şi au betonat un contract cu nişte valori extrem de scăzute, pe care le îndeplinesc doar dacă se uită dimineaţa pe geam din birou”, spune ministrul, anunţând că va lua măsuri pentru modificarea indicatorilor pe care aceşti manageri le au stabiliţi prin contractele încheiate.
Noul ministru al Economiei, Radu Miruţă, afirmă că există în statul român, „exemple, care cu adevărat intrigă opinia publică”.
El a vorbit, într-o emisiune televizată despre salariile nejustificat de mari pe care unii directori de companii de stat le primesc, deşi au indicatori de performanţă pe care ministrul îi consideră „o jignire”.
„Diavolul despre care vorbeam zile trecute în companiile de stat, acolo este: la conexiunile politice care protejează schimbarea din nenatural în natural. Sunt companii de stat despre care multă lume probabil că n-a auzit, ceea ce înseamnă că nu prea ştie lumea ce se întâmplă în acele companii, ceea ce înseamnă că nu prea au cine ştie ce activitate. (…) Sunt salarii de 50.000, 45.000, 47.000, între 40.000 şi 50.000 de lei, vorbim de valoarea brută, dar oricum sunt nişte sume enorme pe care acei oameni le iau şi nu le iau făcând treabă. Nu vorbim de nişte manageri de top din piaţă care şi-au suflecat mânecile şi au spus las privatul, mă duc la stat şi arăt performanţă. Însă s-a alocat o sumă mare de bani, şi s-a alocat din pixul ministrului, pentru ca nişte oameni care n-au mai avut loc pe liste de parlamentari, nu au mai avut loc să fie prefecţi, secretari de stat, să fie mulţumiţi cu nişte bani, pe spatele românilor care plătesc aceste taxe”, a afirmat Radu Miruţă într-un interviu pentru TVR Info.
Ministrul a explicat că există o categorie de companii de stat unde selecţia persoanelor cu funcţii de conducere s-a făcut în baza Ordonanţei 109 privind managementul corporatist, normă legislativă despre care Miruţă spune că „a fost prefăcută”.
”Sunt două companii private care selectează managerii acestor companii ale statului. Şi nu ştiu cum se întâmplă că, după ce fac ei selecţia, rezultă să fie în funcţii de conducere cam oameni apropiaţi politicului. Dacă acolo-i toată baza de specialişti a României, e un semn de întrebare pentru mine, ca ministru, convingerea mea e că nu este. Ei bine, dacă şi-au terminat selecţia şi s-a încheiat contractul cu acei manageri şi Consiliul de Administraţie, legal eu am un pic şireturile legate la pantofi, ca putere de a face ceva a doua zi. Pentru că au avut grijă să îşi facă un contract doar în avantajul lor, asupra căruia pot interveni dacă nu sunt îndepliniţi nişte indicatori de performanţă. E contractul între două părţi, care e legal, însă indicatorii de performanţă sunt o jignire. Dacă te duci opt ore pe zi la serviciu, se consideră că îţi îndeplineşti o parte dintre indicatorii de performanţă. Indicatorii financiari sunt foarte joşi. Şi-au betonat un contract cu nişte valori extrem de scăzute, pe care le îndeplinesc doar dacă se uite dimineaţa pe geam din birou”, explică ministrul Economiei.
El spune că „întâmplător”, angajările în funcţiile de conducere l aceste companii şi încheierea contractelor de management „au fost finalizate cam cu o lună de zile înainte” de numirea noului Guvern, după ce „patru ani de zile au cam fost interimari”. „Bănuiau că se poate să plece şi şi-au rezolvat bucata de contract. Dar nu mă dau bătut, pentru că eu mai am o posibilitate ca ministru să stabilesc noi indicatori de performanţă. Şi voi stabili nişte indicatori de performanţă care să reflectă cu adevărat performanţa managerială”, anunţă ministrul, adăugând că cine va îndeplini indicatorii de performanţă va rămâne în funcţii, iar cine nu, va pleca acasă.
Radu Miruţă a precizat că există şi o a doua categorie de companii de stat, unde nu s-a finalizat procedura de selecţie pentru funcţiile de conducere.
„Acolo le pot întrerupe direct eu şi asta se întâmplă în aceste zile. Ce s-a întâmplat până acum în companiile de stat, vă spun foarte asumat, primesc semnale că deranjează, dar nu mă voi opri. Nu se poate ca o ţară cu atât de multe resurse să nu ajungă să facă simţită prezenţa acestor resurse şi în buzunarul oamenilor. Este o bogăţie pe care România o are. Din bogăţia asta nu se bucură românii. Se bucură câţiva români şi asta trebuie încetat”, adaugă noul ministru al Economiei.