Ministrul Educaţiei a anunţat când este programată vacanţa din februarie 2025 pentru fiecare judeţ / 22 de judeţe au optat ca aceasta să fie între 17 şi 21 februarie – HARTA

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat când este programată vacanţa şcolară din februarie 2025 pentru fiecare judeţ, iar 22 de judeţe au optat ca aceasta să fie între 17 şi 21 februarie.

Liga Deca a postat pe pagina sa de Facebook harta cu vacanţa din februarie 2025 pentru fiecare judeţ. 

”Util pentru părinţi: în cazul în care nu aţi fost încă anuntaţi de către şcoli, mai jos găsiţi harta cu vacanţa din februarie 2025 pentru fiecare judeţ, realizată de colegii mei. Informaţiile privind vacanţa din februarie 2025 ne-au fost transmise de inspectoratele şcolare”, a afirmat Ligia Deca.
Astfel, 22 de judeţe au optat ca vacanţa să aibă loc între 17 – 21 februarie, 18 judeţe au ales perioada 24 – 28 februarie, iar în judeţul Bistriţa-Năsăud vacanţa va fi între 10 şi 14 februarie. 

 
Ligia Deca reamintit că anul şcolar începe pe 9 septembrie, iar primul interval de cursuri se încheie pe 25 octombrie. 
Celelalte intervale de cursuri sunt între: 4 noiembrie – 20 decembrie; 8 Ianuarie – 7/14/21 februarie, în funcţie de săptămâna de vacanţă aleasă la nivel de judeţ; 17/24 februarie/3 martie – 17 aprilie;
28 aprilie – 20 iunie.

Mihaela Cambei va fi portdrapelul României la ceremonia de închidere a JO de la Paris

Dâmboviţa: O tânără de 21 de ani, aflată în perioada de probă la locul de muncă, suspectată că a furat banii din seiful firmei. Ea a fost reţinută