Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: În momentul de faţă, sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România / Interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marţi că în momentul de faţă, sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România iar interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid.

”În momentul de faţă sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării, care poartă negocieri direct cu concernul, încă de acum câteva săptămâni. Am fost notificaţi, suntem în legătură cu ei şi urmează să se parafeze această tranzacţie între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid. Sunt negocieri care se poartă în momentul de faţă şi, internaţional, sunt companii care au ofertat global. Cei din SUA au privit mai mult pe oferte. La nivel naţional, sunt companii care sunt interesate să achizeze şi activele din România, inclusiv companii româneşti, inclusiv din State, inclusiv din alte state membre ale Uniunii Europene”, a afirmat ministrul Energiei.

Întrebat dacă se ia în calcul o scădere a taxării pe carburanţi, în cazul în care preţurile vor trece de un an anumit prag, Bogdan Ivan a arătat că, în momentul de faţă, crede că poate să fie o discuţie foarte serioasă pe acest capitol, în cadrul coaliţiei de guvernare.

”E o opinie personală, n-am avut discuţia până acum, dar cred că poate să fie o discuţie foarte serioasă. Sau cel puţin să nu crească”, a arătat ministrul Energie, el adăugând că în coaliţie nu a avut loc această discuţie.

Toate statele membre UE sunt obligate să recunoască o căsătorie gay încheiată în alt stat membru UE, stabileşte CJUE, sesizată de doi polonezi căsătoriţi în Germnaia. Polonia nu este obligată să introducă căsătoria gay în dreptul său naţional, precizează

CONFERINŢA ROINVEST – Adriana Record (CCIFER): România nu duce lipsă de capital. Pentru ca o investiţie să se întâmple, este nevoie de finanţare dar este nevoie de mult mai mult, şi aici vorbim despre competitivitate – VIDEO