Ministrul Energiei: Este prima dată după ani buni când hidrocentrala de la Porţile de Fier I este pe deplin operaţională, cu toate hidroagregatele / Se livrează peste 700MW pentru sistemul energetic naţional – FOTO

Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a vizitat, vineri, cea mai mare hidrocentrală din ţară, cea de la Porţile de Fier 1, unde, după foarte mulţţi ani, sunt funcţionale toate cele şase hidroagregate. Acestea livrează peste 700MW pentru sistemul energetic naţional.

”Acum mai bine de un secol, marele inginer Dorin Pavel, părintele hidroenergeticii româneşti, visa o Românie puternică, cu ape care nu doar curg, ci şi lucrează pentru oameni. Visul lui a prins contur la Porţile de Fier, cea mai mare hidrocentrală din ţară, o fortăreaţă energetică ridicată în doar opt ani de zile prin inteligenţa şi munca românilor. Astăzi, scriem un nou capitol în această poveste de succes”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, ”la 5 martie 2025, la ora 14:14, hidroagregatul 1 de la Porţile de Fier 1 a fost repus în funcţiune, după o perioadă de lucrări complexe de reparaţii începute în noiembrie 2022”.

”Specialiştii noştri au lucrat neîntrerupt şi au livrat totul fix la termen. Cinste lor! (…) Este practic prima lucrare de mare dificultate executată doar de companii româneşti, după ani de zile de provocări speciale (insolvenţe, lipsa finanţării, lipsa investiţiilor). Aceste echipe de experţi au demonstrat că industria românească poate şi trebuie să renască şi să fie în prima linie, furnizând şi asamblând componente critice pentru această lucrare deosebit de complexă. Mai mult, şi lucrările la hidroagregatul 5 au fost recepţionate”, a mai transmis ministrul Energiei.

Burduja anunţă că a vizitat Porţile de Fier 1 unde a ”văzut toate cele şase grupuri la treabă, livrând peste 700MW pentru sistemul energetic naţional”.

”Este prima dată după ani buni când hidrocentrala de la Porţile de Fier I este pe deplin operaţională, cu toate hidroagregatele. Ne ajută, desigur, şi debitul Dunării, care momentan este peste valorile mediei multianuale pentru această perioadă a anului”, mai afirmat ministrul Energiei.

Burduja afirmă că ”România are nevoie de mai multe hidrocentrale, de sisteme moderne de acumulare prin pompaj, care să asigure energie ieftină, sigură şi curată pentru toţi românii, indiferent de zgomotul de fond al celor care vor să ne blocheze dezvoltarea şi să ne ţină captivi adversarilor noştri, experţi în şantaj energetic”.

 

 

 

Ministrul apărării din Israel avertizează Hamas că va anexa părţi din teritoriu. Israel Katz ameninţă că va pune în aplicare planul lui Trump de a transforma Gaza în staţiune, dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi

Psiholog: ‘Profesorul se teme să meargă la psihiatru’ – Provocările sistemului de educație și sănătate