Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, vine la evenimentul News.ro “Energy Road – Energie la tine acasă” – ediţia a VII-a

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, participă la evenimentul premium tradiţional al News.ro “Energy Road – Energie la tine acasă”, ediţia a VII-a, care va avea loc luni, 26 mai.

Alături de ministrul Energiei la eveniment vor fi prezenţi Pavel Casian Niţulescu – Secretar de Stat în Ministerul Energiei, responsabili din instituţiile de reglementare, şefi din companii energetice, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale, avocaţi, consultanţi şi analişti, care vor dezbate starea sistemului energetic naţional, măsurile pentru diversificarea producţiei, transportului şi stocării energiei şi perspectivele în domeniu.

“Energy Road – Energie la tine acasă” este un eveniment premium tradiţional al News.ro, aflat la a şaptea ediţie, organizat în contextul politicii energetice europene şi a noilor tendinţe din SUA, care îşi propune să urmărească drumul energiei, cu jaloanele ţinând de deciziile autorităţilor şi ale companiilor care activează pe piaţă, scopul fiind înţelegerea mai bună a domeniului şi conturarea unor soluţii de viitor. Vrem să vorbim nu numai despre contextul global şi implicaţiile pentru România, ci concret despre asigurarea independenţei energetice şi trecerea la statutul de exportator, despre mărirea capacităţilor de producţie şi stocare, modificarea mixului energetic, despre proiectele companiilor şi problemele cu care se confruntă, despre consumatori şi prosumatori.

Alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA a bulversat şi domeniul energiei la nivel mondial, noua retragere a SUA din acordurile climatice, îndemnul “Drill baby, drill!” şi războiul taxelor vamale marcând discuţiile europene asupra Green Deal şi modul în care se va face tranziţia energetică.

Uniunea Europeană discută acum despre o frânare a unora dintre proiectele sale de luptă împotriva modificărilor climatice cu scopul de a le oferi o gură de aer întreprinderilor, supuse unei concurenţe feroce a Statelor Unite şi Chinei. Sub presiunea industriaşilor, Parisului şi Berlinului, spre marea nemulţumire a ONG-urilor, Comisia Europeană (CE) a propus o modificare a mai multor texte foarte ambiţioase, unele adoptate anul trecut.

Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a plasat lupta împotriva modificărilor climatice în centrul primului său mandat, însă, în faţa riscului unui război comercial cu SUA lui Donald Trump, care impune taxe vamale UE, ea îşi îndreaptă atenţia către întreprinderi. ”Obiectivele noastre climatice şi sociale rămân neschimbate”, a dat asigurări Ursula von der Leyen. Complementar, ea a prezentat o strategie de susţinere a decarbonatării industriei europene denumită ”Pactul unei Industrii Curate”.

Având în vedere noul context internaţional, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a criticat politicile de “înverzire” ale Europei care “nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbeşte, pe modelul unei terapii şoc”. Aceasta trebuie să înceteze şi economia trebuie reconstruită pe baze solide, competitive şi inovatoare, afirmă Burduja, care a propus, în numele României, trecerea de la Green Deal la Smart Deal.

El susţine că România şi-a depăşit ţintele de parcurs privitoare la noi capacităţi de producţie de energie verde şi a asigurat că ţara noastră îşi va îndeplini toate ţintele de trecere de la cărbune la gaz şi apoi la energie nucleară curată, într-un grafic de timp rezonabil.

Burduja afirmă că România este hotărâtă să treacă la energie curată, dar fără să distrugă industria sau să se piardă zeci de mii locuri de muncă, iar tranziţia energetică poate fi inteligentă şi corectă, care să protejeze românii şi economia ţării noastre. România a cerut UE prelungirea termenelor de închidere a capacităţilor pe bază de cărbune. 

Sebastian Burduja vrea ca energia României să fie “sigură, ieftină şi curată – în această ordine”.

Evenimentul este organizat de , cu sprijinul şi şi are ca parteneri şi .

Mai multe detalii la:

Ce urmărește Turcia, de fapt, în România prin deschiderea unei fabrici de armament: Planul lui Erdogan în țara noastră (PENTAPOSTGAMA)

Regula U21 – Record de goluri egalat în Superligă