Ministrul Finanţelor din Marea Britanie doreşte să menţină relaţii „pragmatice” cu China

Ministrul britanic al finanţelor, Rachel Reeves, a declarat, sâmbătă, că intenţionează să aibă o relaţie „pragmatică” cu liderii chinezi pentru a stimula exporturile, informează Reuters.

Rachel Reeves speră să profite de vizita sa în China pentru a relansa discuţiile economice şi financiare la nivel înalt, care au fost blocate din 2019.

Ea urmează să participe sâmbătă, la Beijing, la cel de-al 11-lea dialog economic şi financiar China-Marea Britanie, alături de vicepremierul chinez, He Lifeng, înainte de a călători la Shanghai.

Ministrul urmează să discute despre serviciile financiare, legăturile comerciale şi importanţa cooperării în probleme precum schimbările climatice, potrivit Trezoreriei britanice.

Călătoria lui Rachel Reeves în China are loc după ce premierul britanic Keir Starmer a început anul trecut discuţiile cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Atitudinea Partidului Laburist, care a câştigat alegerile în iulie, faţă de China contrastează cu cea a conservatorilor, aflaţi anterior la putere, care au adoptat o poziţie dură faţă de Beijing.

China este al patrulea mare partener comercial al Marii Britanii.

Autorităţile au anunţat că 11 persoane şi-au pierdut viaţa în incendiile din California

‘Destul cu Rusia! Ruşine!’: mii de protestatari slovaci condamnă orientarea pro-rusă a premierului Robert Fico – VIDEO