Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus demararea ‘de urgență’ a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor, inclusiv asupra procedurii de eliberare a autorizației pentru nevoi speciale – ANS.
‘Este inadmisibil ca România să nu aibă încă un sistem digital care să ne permită să urmărim trasabilitatea medicamentului și să știm, în timp real, când un stoc ajunge la un nivel critic. Nu putem să așteptăm ca un medicament să lipsească de pe piață și abia apoi să căutăm soluții. Trebuie să vedem din timp unde apar problemele și să intervenim înainte ca pacientul să fie afectat. Auditul vizează atât structurile din cadrul Ministerului Sănătății, spitale, cât și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. Eu cred că este necesar, de asemenea, un audit asupra modului în care este derulat Programul Național de Oncologie’, a declarat Cseke Attila, citat într-un comunicat al Ministerului Sănătății remis AGERPRES.
El a solicitat Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România un raport complet privind monitorizarea pieței medicamentelor și supravegherea acesteia care să arate clar unde sunt problemele și ce trebuie schimbat pentru a nu mai discuta despre discontinuitate în aprovizionare.
În același timp, acesta trebuie să includă propuneri concrete pentru îmbunătățirea soluțiilor informatice, astfel încât să existe un sistem de alertare care să semnaleze din timp situațiile în care stocurile unui medicament ajung la un nivel critic.
‘Este nevoie de un sistem care să ne alerteze înainte să avem o criză, nu după ce aceasta apare. Avem nevoie de date clare și în timp real, nu de estimări și informații care ajung cu întârziere. Pacientul trebuie să fie primul nostru reper atunci când vorbim despre disponibilitatea medicamentelor’, a transmis Cseke Attila.
Ministrul interimar al Sănătății a mai cerut direcției de specialitate revizuirea procedurii privind eliberarea a ANS și modificarea ordinului în vigoare.
Una dintre modificările analizate vizează creșterea nivelului minim de stoc de la care poate fi demarată procedura de eliberare/reautorizare a ANS-ului. În prezent, pragul este de 10%, iar Ministerul Sănătății analizează posibilitatea ca acesta să fie stabilit la un nivel mai ridicat, astfel încât să existe o protecție mai bună pentru disponibilitatea medicamentelor pe piața din România, se precizează în comunicat.
‘Dacă un medicament este deja la un nivel foarte scăzut în stoc, nu putem trata această situație ca și cum nu ar exista un risc pentru pacienți. Pragul actual îl vom modifica. Regulile trebuie să ne permită să intervenim mai devreme și să protejăm accesul pacienților la tratament’, a explicat ministrul.
Cseke Attila a subliniat că măsurile dispuse urmăresc schimbarea modului în care este monitorizată disponibilitatea medicamentelor în România, printr-un mecanism mai rapid, mai transparent și bazat pe date.
‘Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă. Vreau să știm din timp ce se întâmplă cu stocurile, să avem alerte și să putem interveni rapid. Asta înseamnă un sistem care funcționează pentru pacient’, a punctat Cseke Attila.


