Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a continuat, sâmbătă, evaluarea respectării condiţiilor de detenţie din toate unităţile penitenciare din România, făcând o vizită la Penitenciarul Botoşani. A discutat cu conducerea unităţii, dar şi cu persoanele private de libertate pentru identificarea necesităţilor imediate, a provocărilor specifice unităţii şi a celor mai eficiente soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor.
”Ministrul Justiţiei, domnul Radu Marinescu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Penitenciarul Botoşani, în cadrul programului amplu pe care l-a iniţiat la nivel naţional, vizând evaluarea respectării condiţiilor de detenţie şi a cadrului de reintegrare socială din toate unităţile penitenciare din România”, anunţă, sâmbătă, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, acest demers are ca obiectiv principal:
- analizarea infrastructurii unităţilor penitenciare şi a condiţiilor de detenţie;
- verificarea modului în care sunt respectate drepturile fundamentale ale persoanelor private de libertate;
- evaluarea programelor şi oportunităţilor de reintegrare socială a persoanelor custodiate.
”Pe parcursul vizitei, Ministrul Justiţiei, domnul Radu Marinescu, a purtat discuţii atât cu reprezentanţii conducerii penitenciarului, cât şi cu persoanele private de libertate, pentru a obţine o imagine completă şi realistă asupra situaţiei actuale. Dialogul s-a concentrat pe identificarea necesităţilor imediate, a provocărilor specifice unităţii şi a celor mai eficiente soluţii pentru îmbunătăţirea mediului custodial”, se mai arată în documentul citat.
Totodată, Ministrul Justiţiei, a subliniat importanţa modernizării infrastructurii întregului sistem şi a creşterii calităţii programelor educaţionale şi de formare profesională, precum şi necesitatea consolidării unui cadru de respectare a drepturilor omului, aliniat standardelor internaţionale în materie.
De asemenea, Radu Marinescu a reafirmat angajamentul de a sprijini Administraţia Naţională a Penitenciarelor în procesul continuu de reformare instituţională.
Vizita de la Penitenciarul Botoşani va fi urmată de deplasări în toate unităţile de detenţie din ţară, pentru a fi asigurată o evaluare unitară şi coerentă, menită să genereze politici publice bine fundamentate şi adaptate realităţilor din sistemul penitenciar românesc.


