Ministrul Justiţiei, RAdu Marinescu, a afirmat, întrebat ce părere are despre demersul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care acuză, printr-un comunicat de presă, „o campanie de destabilizare a puterii judecătoreşti”, că nu poate face comentarii cu privire la punctul de vedere al CSM, prezentat după apariţia documentarului Recorder, dar că poate solicita autorităţilor judiciare să investigheze situaţii potenţiale de corupţie, de aplicare a legii „greşit, cu intenţie”, şi „să fie traşi la răspundere” cei care eventual ar fi vinovaţi în astfel de situaţii.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) susţine că ”alegaţiile” din ancheta Recorder sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie şi că CSM „ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie şi a încrederii faţă de persoane aflate în funcţii de conducere”.
Demersul a fost făcut după apariţia documentarului Recorder, care a dezvăluit, sub titlul ”Justiţie capturată”, modul în care, în opinia jurnaliştilor care au intervievat foşti sau actuali procurori ori judecători, la vedere sau sub protecţia anonimatului, sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni.
Radu Marinescu a fost întrebat, la Digi 24, ce părere are despre această reacţie a CSM, ministrul Justiţiei precizând că nu o poate comenta, dar că în calitatea pe care o are poate solicita autorităţilor judiciare să facă verificări şi să stabilească potenţialii vinovaţi, care să fie apoi „traşi la răspundere”.
„Nu pot să fac comentarii cu privire la punctul de vedere al CSM, pentru că CSM-ul, potrivit Constituţiei, este garantul independenţei justiţiei. Aşa a fost gândită arhitectura aceasta a sistemului de justiţie. (…) Dacă există probleme în justiţie, este legitim să discutăm despre ele. Dacă există probleme în justiţie, trebuie să găsim soluţii ca să rezolvăm aceste probleme. Iar media are un rol foarte important de a scoate în evidenţă astfel de situaţii într-o societate democratică şi de a provoca o astfel de dezbatere. Iar noi, politicienii, şi cei responsabili în Executiv sau în Legislativ trebuie să căutăm soluţiile în limita comtepetenţelor”, a subliniat Marinescu.
În legătură cu apelul CSM către societate „să nu se lasă influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor”, Radu Marinescu a spus că, în mod categoric, „dacă au existat distorsionări ale mecanismului de aplicare a legii” şi dacă dacă au existat „manipulări ale justiţii în anumite situaţii”, „categoric ele trebuie investigate, categoric nu trebuie ascunse sub preş”.
„Ele trebuie să fie probate, ele trebuie să fie lămurite şi, dacă există responsabilităţi, evident că ele nu trebuie să fie ocolite. Ministerul Justiţiei Eu poate face tot ceea ce ţine de competenţele sale. Eu, ca ministru, niciodată nu voi cere unui procuror sau unui judecător să gestioneze o speţă în raport de o viziune politică sau în raport de modul cum văd eu lucrurile. Eu respect această independenţă a actului profesional al magistratului. Şi da, categoric, pot să solicit autorităţilor judiciare să investigheze situaţii în care se semnalează potenţiale ipoteze de corupţie, de aplicare a legii greşit, cu intenţie, şi să fie traşi la răspundere cei care eventual ar fi vinovaţi în astfel de situaţii”, a spus Marinescu.
Ministrul Justiţiei a dat asigurări că va face „cu siguranţă” acest lucru.
„O fac cu siguranţă, e un mesaj pe care îl transmit şi acum public să fie tratate cu responsabilitate orice fel de situaţii care sunt aduse în atenţia opiniei publice, să fie analizate, să nu fie ocolite şi să se dea răspunsurile cuvenite şi societăţii şi să se aplice legea, asta ne dorim cu toţii, ăsta este rolul magistratului în statul de drept”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) susţine că ”alegaţiile” din ancheta Recorder sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie.
”Consiliul ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie şi a încrederii faţă de persoane aflate în funcţii de conducere”, arată Secţia pentru judecători.
Totodată, Consiliul face apel la societate ”să nu se lase influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor”.


