Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, vineri seară, că sunt instrumentate mai multe dosare la diferite structuri de parchet cu privire la alegerile de anul trecut. Toate dosarele sunt in rem şi ”se aplică elemente de celeritate” pentru realizarea anchetelor. Este investigată influenţarea alegerilor, finanţarea ilicită spălarea de bani şi sunt investigate şi atacurile cibernetice, a afirmat ministrul.
”În momentul de faţă există în instrumentare mai multe dosare la mai multe structuri de parchet. Cu siguranţă sunt sau se aplică elemente de celeritate, pentru că aflarea adevărului este un principiu fundamental în actul de de justiţie. Se administrează probe, se obţin toate informaţiile relevante”, a declarat, vineri seară, la , Radu Marinescu.
Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre infracţiunile care sunt vizate: ”Este investigată în momentul de faţă influenţarea alegerilor, este investigată finanţarea ilicită în zona aceasta, este investigată spălarea de bani şi sunt investigate şi atacurile cibernetice care au supus infrastructura noastră relevantă din punct de vedere electoral, unor încercări de imixtiune. Deci există mai multe dosare, ele sunt în faza, să spunem aşa, tehnic in rem, dar vă asigur, din ceea ce am înţeles şi eu, că se fac eforturile corespunzătoare de către organele judiciare pentru a se afla adevărul”.
Radu Marinescu a afirmat că ”avem nevoie de adevăr mai mult decât orice”, dar a afirmat că adevărul trebuie aflat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.