Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, miercuri seară, că se aştepta să existe un deznodămînt la Curtea Constituţională, iar decizia pronunţată de magistraţi nu i-a produs nici surpriză nici şoc.
”Soluţiile în sfera judiciară ar trebui să fie străine de emoţii. Nu am avut niciun şoc, nu am avut nici surpriză. Mă aşteptam să existe un deznodământ la CCR. Acest lucru decurgea din logica evoluţiilor anterioare şi din conţinutul apărărilor şi susţinerilor care se făcuseră acolo. Mai era în discuţie chestiunea de sesizare sau nu a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, chestiune ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trecând peste această chestiune nemaifiind excepţii şi alte chestiuni de discutat trebuia să se dea o dezlegare asupra fondului”, a afirmat ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, miercuri seară, la Antena 3.
El a adăugat că PSD a contribuit la realizarea acestui proiect.
”Această lege este iniţiată de către Ministerul Muncii, condus de un membru al PSD, co-iniţiată de Ministerul de Justiţie, condus tot de un membru al PSD, astfel încât succesul unei reforme, finalitatea de astăzi, rezultatul aplicării unuia dintre obiectivele programului de guvernare este obţinut cu contribuţia – şi acesta este un adevăr de netăgătuit – inclusiv a PSD. Mai mult decât atât am participat la discuţiile despre programul de guvernare. Şi ştiu că a fost poziţia susţinută şi de PSD ca acest deziderat de echitate socială să urcăm vârsta de pensionare la 65 de ani”, a mai declarat Radu Marinescu.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte.


