Ministrul Mediului a chemat vânătorii la minister – Începe marea operațiune de eliminare a urșilor-problemă

„Pot să vă spun că am chemat la Minister toate asociaţiile de vânători cărora le-am comunicat foarte ferm că dacă tot trebuie să împuşcăm 426 de urşi anul acesta – şi nu pun în discuţie ceea ce a hotărât Parlamentul României – măcar să începem cu urşii-problemă, măcar să începem cu urşii care umblă prin gospodării, să începem cu urşii agresivi, să începem cu urşii care coboară în comunităţi pentru că acolo găsesc, la tomberoane, hrană mai uşor”, a afirmat Mircea Fechet, luni seară, la TVR Info.

El a spus că a „perceput o disponibilitate” din partea vânătorilor în acest sens.

„E adevărat că pentru un vânător probabil că nu e foarte plăcut să împuşti un urs lângă tomberonul de la marginea oraşului şi nici nu mă aştept să se întâmple acest lucru, însă administratorii fondurilor cinegetice cunosc urşii-problemă şi ar trebui să-şi facă şi ei treaba şi în acelaşi timp să ne-o facem şi noi, cetăţeniim şi să scăpăm de acele exemplare care au dobândit obiceiul (de a intra în localităţi – n.r.)”, a adăugat ministrul.

El a subliniat că, în opinia sa, „viaţa omului trebuie să aibă întotdeauna prioritate”, pentru că „între om şi urs nu poţi să alegi decât omul”.

Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani, ambii fiind răniţi şi transportaţi la spital.

FOTO Floarea amazoniană devenită simbolul COP16 pentru biodiversitate – Povestea uluitoare unui horticultor indigen

Horoscopul zilei de 25 septembrie 2024. Săgetătorii vor mai mult de la viitorul lor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia ta