Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, susţine că deficitul la bugetul de pensii se ridică la 4 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2025, în condiţiile în care Guvernul a adunat contribuţiile sociale din Pilonul 1 şi din Pilonul 2. ”Nu e mult, nu e puţin, dar este un ecart tangibil, dacă combatem munca la negru”, susţine ministrul Muncii, care precizează că sistemul de pensii nu va intra în colaps odată cu generaţia ”decreţeilor”. Întrebat de ce românii nu-şi pot retrage integral sumele din Pilonul 2, ministrul Muncii a răspuns: ”Banii de la bugetele de pensii, orice pilon, nu sunt depozit de economii. Dacă vrei să faci ceva cu mulţi bani deodată, îţi faci un depozit şi îi scoţi când vrei tu. Poate să i se pară cuiva imperfect sistemul românesc. Ghinion, ca să zic aşa”, a răspuns Manole. De asemenea, ministrul Muncii anunţă că nu e interesat să contribuie la Pilonul 3 de pensii, unul privat. ”Sunt foarte etatist. Eu sunt fanul numărul 1 al Pilonului 1”, a conchis Manole.
Insider politic: Intră în colaps sistemul odată cu valul de decreţei care urmează să iasă la pensie în următorii ani?
Petre Florin Manole: Nu, nu intră în colaps. Tocmai pentru că au crescut mult şi contribuţiile la bugetul de pensii şi vor continua să crească. (…) Diferenţa dintre Pilonul 1 plus Pilonul 2 şi, pe de altă parte, întreaga cheltuială pe pensii, întregul buget pe pensii, nu este foarte mare. Doar că nu trebuie să ne uităm doar la Pilonul 1 versus buget. Trebuie să ne uităm la Pilonul 1 şi Pilonul 2. Şi o să vedeţi, de exemplu, la sfârşitul primelor cinci luni, Pilonul 1 plus Pilonul 2 versus cheltuiala pe bugetul de pensii, minusul este de 4 miliarde de lei. Nu e mult, nu e puţin, dar este un ecart tangibil, dacă combatem munca la negru.
Insider politic: Sustineţi creşterea contribuţiei pentru Pilonul 2?
Petre Florin Manole: Cred că, aşa, ca ministru, am făcut destul pentru Pilonul 2 în acest mandat, eu, personal. Mă refer la legea de plată care trena de 17 ani. Trebuie să mă mai uit şi la alte subiecte.
Insider politic: Dar, apropo de Pilonul 2, sunteţi de acord că un om care iese la pensie poate să scoată toţi banii sau doar 30% din sumă?
Petre Florin Manole: Dacă mă întrebaţi pe mine, în marja legii pe care am trimis-o în Parlament, eu voi opta să nu iau nici un leu în prima plată, nici un procent.
Insider politic: De ce?
Petre Florin Manole: Eu voi opta să iau pensia aşa cum am contribuit.
Insider politic: Adică în fiecare lună.
Petre Florin Manole: Este dreptul meu. Legea spune aşa – ”o plată iniţială”.
Insider politic: Nu mai mare de 30%.
Petre Florin Manole: Nu mai mare de 30%. Ei bine, eu nu vreau plata aia iniţială. Eu vreau ca întreaga mea contribuţie la Pilonul 2 să îmi fie distribuită în fiecare lună.
Insider politic: Pe ce perioadă?
Petre Florin Manole: Avem legea care ne zice că putem să o eşalonăm pe 8 ani. Eu vreau să-mi iau pensia mea aşa cum am contribuit pentru ea. În fiecare lună am contribuit, în fiecare lună vreau să o primesc.
Insider politic: Şi dacă există o persoană care are probleme medicale şi vrea să-şi ia toţi banii odată, de ce nu poate face acest lucru?
Petre Florin Manole: Legea spune acum, varianta e încă neadoptată, că poţi să-ţi iei în avans 30%. Ştiu că există un amendament în Parlament pe chestiunea asta. Nu ştiu ce va decide Parlamentul. Pe de altă parte, mi se pare o discuţie preponderent între medici. Nu ştiu foarte bine ce înseamnă toate acele boli şi cheltuielile ca atare. Pe de altă parte, mi se pare decent contraargumentul la această temă, care zice aşa: un om într-o situaţie de dificultate are nevoie de bani în fiecare lună. Nu doar în prima lună, nu doar o dată. Şi am avut în familie astfel de situaţii şi am văzut că sunt multe cheltuieli lunare.
Insider politic: Poate vine o persoană care spune: ”Sunt banii mei, am contribuit pe parcursul vieţii. Vreau să-i scot acum să plec într-o croazieră în jurul lumii”. Ce îi răspundeţi acestei persoane?
Petre Florin Manole: Banii de la bugetele de pensii, orice pilon, nu sunt depozit de economii. Dacă vrei să faci ceva cu mulţi bani deodată, îţi faci un depozit şi îl scoţi când vrei tu. Şi nici nu trebuie să aştepţi până la pensie. Dar asta este definiţia pensiei. Poate să i se pară cuiva imperfect sistemul românesc. Ghinion, ca să zic aşa! Sistemul din Ungaria, Franţa, Germania, luaţi orice exemplu, este la fel. Pensia este o plată lunară.
Insider politic: Aveţi pilonul 3 de pensie?
Petre Florin Manole: Nu.
Insider politic: Şi nu intenţionaţi să faceţi?
Petre Florin Manole: Sunt foarte etatist. Eu sunt fanul numărul 1 al Pilonului 1.