Florin Manole a declarat, marţi seară, la B1TV, că nu există riscul unui blocaj în activitatea caselor de pensii, dar a admis că salariaţii din sistem sunt nemulţumiţi.
”Nu, nu există riscul acestui blocaj. Azi a fost o zi în care am avut mai multe astfel de discuţii cu sindicatele pe mai multe teme. Indiferent de situaţia economică, indiferent de deciziile guvernului, indiferеnt de numele premierului sau de reformele anunţate mai bune sau mai rele, dialogul social e extrem de important, a declarat Mariu Manole.
Potrivit acestuia, ”angajaţii din zona caselor de pensii sunt nemulţumiţi”, iar nemuşţumirile sunt legitime.
”Într-adevăr, sporul pentru condiţii vătămătoare a făcut carieră în dezbaterea publică din punct de vedere ale exemplelor de aşa nu. A făcut carieră pentru că se exemplifica cu oameni şi cu funcţii care câştigau mult peste medie şi care îşi sporeau veniturile prin acest mecanism. Însă, pentru un om care câştigă 4.000-5.000 de lei net, de exemplu, la Casa de Pensii poate să câştige şi 6.000, dar nu toţi, reduci sporul de condiţii vătămătoare, e o diminuare a veniturilor, o diminuare care se simte şi asta trebuie să o admitem. Nu este la fel minus 1.000 de lei sau minus 500 de lei la venituri dacă ai 10.000 sau dacă ai 5.000”, a explicat ministrul Muncii, Florin Manole.
Totodată, el a precizat că angajaţii din casele de pensii lucrează în condiţii dificile, dând ca exemplu situaţia de la Ploieşti.
”Oamenii ăştia lucrează cu documente foarte vechi, unele dintre ele aproape distruse, unele atinse de mucegai. Adică nu e chiar o muncă de birou”, a afirmat ministrul Manole.
Întrebat de ce unii foşti miniştri de la Muncă, membri ai PSD, nu au corectat situaţia de la Prahova, ministrul Florin Manole a afirmat că problema este una amplă şi că este nedrept să vorbim despre statul gras şi bugetarii care se lăfăie în venituri exorbitante.
”Nu sunt venituri exorbitante şi astea nu sunt condiţii de stat la birou, cum să zic, fără nicio problemă şi foarte confortabil. Pentru genul ăsta de oameni, eu cred că şi Ministrul Muncii, dar nu numai, şi Ministrul Fondurilor Europene, şi Ministrul Sănătăţii şi aşa mai departe, trebuie să-i spună premierului şi trebuie sa spună opiniei publice ”Haideţi să măsurăm un pic cuvintele şi situaţiile”. Şi haideţi să-i criticăm pe ăia care câştigă 20.000 sau 25.000 de lei”, a afirmat ministrul Muncii, Florin Manole.