Nazare trebuie să-i convingă pe membrii Comisiei Europene că printr-o TVA mai mare, accize majorate, CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei și alte suprataxări România are un plan solid pentru diminuarea deficitului.
În consecință, ministrul Finanțelor prezintă, în această după-amiază la Bruxelles, noile taxe pe care le vor plăti românii de la 1 august. Miza este evitarea supendării accesului la fondurile europene.
România încearcă să îi convingă pe oficialii de la Bruxelles că poate scădea deficitul uriaș de 9,3% din PIB, cel mai mare din UE. CE va verifica la fiecare șase luni finanțele tării.
Ilie Bolojan a afirmat că semnalul dat cu aceste măsuri este unul clar şi că România are ca ţintă reducerea deficitului, prin creşterea de venituri la bugetul de stat, scăderea cheltuielilor pe termen lung, dar şi prioritizarea investiţiilor.
„Pachetele doi şi trei urmează să întregească aceste măsuri. Şi eu sper că aceste propuneri care au fost cuprinse în acest pachet pentru care astăzi Guvernul şi-a asumat răspunderea să fie un semnal, nu sunt neapărat suficiente, pentru că nu poţi din trei măsuri să corectezi asemenea deficite. Dar este un început necesar, obligatoriu”, a precizat premierul.
Bolojan a mai declarat că, în situaţia în care agenţiile de rating şi Comisia Europeană nu vor semnaliza că România a început să corecteze aceste deficite, atunci „este doar o problemă de zile, săptămâni sau maxim o lună, două, până am intrat în această situaţie în care ţara noastră este considerată una în care nu mai merită să investeşti”.