Ministrul Proiectelor Europene anunță deblocarea unui capitol important din PNRR. Peste 100.000 de gospodării pot primi bani

#image_title

Ministrul a precizat că a lucrat, în prima parte a zilei de vineri, la sediul Ministerului Finanţelor, alături de ministrul Alexandru Nazare şi echipele tehnice din instituţiile pe care le coordonează şi împreună au reuşit să deblocheze o serie de măsuri esenţiale, “care aduc beneficii reale românilor”.

„Am obţinut aprobarea creditelor de angajament şi astfel am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR:

Investiţia i4B – vouchere pentru cetăţenii care deţin deja panouri fotovoltaice, astfel încât să îşi poată instala acumulatori pentru stocarea energiei;

Investiţia i7 – vouchere pentru populaţia vulnerabilă energetic – pentru izolarea locuinţei, eficientizarea consumului şi instalarea de panouri fotovoltaice”, a spus Pîslaru, într-o postare a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) pe o reţea de socializare.

Potrivit acestuia, RePowerEU este un program important, pe care l-a negociat la nivel european şi care trebuie prioritizat şi accelerat pentru a reduce factura energetică a peste 100.000 gospodării din România.

„Am obţinut aprobarea creditelor de angajament pentru semnarea contractelor aferente măsurii de e-guvernare din PoCIDIF – un pas important pentru digitalizarea serviciilor publice destinate cetăţenilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

Am deblocat astfel semnarea pentru restul contractelor privind digitalizarea IMM-urilor şi ONG-urilor, prin fonduri din PNRR – un sprijin concret pentru adaptarea mediului economic şi a societăţii civile la noile cerinţe ale erei digitale. Sunt mari întârzieri şi de când am preluat mandatul lupt să ajungem la zi şi să sprijinim beneficiarii”, a adăugat ministrul Pîslaru.

El a precizat că va detalia “suplimentar” aceste măsuri în cadrul unei conferinţe de presă de la mijlocul săptămânii viitoare.

Adevărul pe care politicienii îl ascund: Fumatul, băutul, prostituția, marijuana și jocurile de noroc umplu bugetul UE

Leii britanici şi irlandezi au învins Wallabies în turneul din Australia