Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, face, săptămâna aceasta, o vizită în Statele Unite ale Americii, având programate întâlniri cu reprezentanţii mai multor companii farmaceutice, inclusiv Pfizer. Vizita se înscrie în marja eforturilor depuse pentru a transforma pierderea financiară din cazul vaccinurilor anti-Covid-19 într-un beneficiu real pentru pacienţi, asigurând accesul la tratamente care momentan lipsesc, arată ministerul.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, se va afla, în perioada 14-18 aprilie, la Washington D.C. (SUA), unde va avea o serie de întâlniri de importanţă strategică cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai principalelor companii americane din domeniul sǎnǎtǎţii, a anunţat, luni, ministerul de resort.
Astfel, miercuri el va avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei Eli Lilly şi o alta cu cei ai companiei Pfizer şi va participa la masă rotundă ”Combaterea cancerului ca politică economică: explorarea unor abordări pentru finanţarea îngrijirii eficiente a bolnavilor cu cancer pulmonare şi a capacităţii sistemelor de sănătate”.
Joi, Alexandru Rogobete are programate întâlniri cu reprezentanţii companiei GEHealthCare şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale.
Vineri, el va participa la masa rotundă ”Acţiuni iniţiate la nivel naţional: un schimb de opinii la nivel ministerial privind reformele sistemului de sănătate” şi va avea întâlniri cu reprezentanţii companiei Medtronic şi ai companiei Pfizer.
”Vizita se înscrie în marja eforturilor depuse de ministrul Sănătăţii şi a autorităţilor guvernamentale de a transforma pierderea financiară din cazul vaccinurilor anti-Covid 19 într-un beneficiu real pentru pacienţi, asigurând accesul la tratamente care momentan lipsesc din sistemul public”, a arătat Ministerul Sănătăţii.
Premierul Ilie Bolojan declara, miercuri, că ministrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, după pierderea procesului privind achiziţia de vaccinuri COVID şi se vor deplasa în SUA, pentru acest lucru. El spunea că România va solicita şi un sprijin din partea Comisiei Europene în această negociere.



