Ministrul Sănătăţii, despre starea răniţilor exploziei: Pacienta cu arsuri grave de la Bagdazar Arseni, pregătită pentru transfer în străinătate, la fel şi un pacient internat la Spitalul Universitar / Un copil de la Grigore Alexandrescu, în operaţie

Știri de azi | Ministrul Sănătăţii, despre starea răniţilor exploziei: Pacienta cu arsuri grave de la Bagdazar Arseni, pregătită pentru transfer în străinătate, la fel şi un pacient internat la Spitalul Universitar / Un copil de la Grigore Alexandrescu, în operaţie - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, despre starea răniţilor în urma exploziei din blocul de locuinţe din Calea Rahovei, că trei pacienţi au ajuns la Floreasca, cu vârste între 56 şi 86 de ani, cu politraumatisme severe, 2 la Spitalul Bagdazar Arseni, dintre care unul cu arsuri extinse, 6 la Spitalul Universitar, dintre care unul cu arsuri severe şi 2 copii la Spitalul Grigore Alexandrescu. Potrivit ministrului, pacienta cu arsuri grave de la Bagdazar Arseni este pregătită pentru transfer în străinătate, la fel şi un pacient internat la Spitalul Universitar iar un copil de la Grigore Alexandrescu, în operaţie

Ministrul Sănătăţii a declarat la Prima TV, despre explozia din Sectorul 5, că 13 pacienti au fost transferaţi la spital, 3 la Floreasca, cu vârste între 56 şi 86 de ani, cu politraumatisme severe, 2 pacienţi au ajuns la Spitalul Bagdazar Arseni, dintre care unul cu arsuri extinse la nivelul corpului şi la nivelul căilor aeriene, 6 pacienţi la Spitalul Universitar, dintre care unul cu arsuri severe şi 2 copii la Spitalul Grigore Alexandrescu. 

”Acum, după evaluarea de specialitate de la nivelul unităţilor sanitare, pe care am primit-o în urmă cu câteva minute, cei 3 pacienţi rămân internaţi la Floreasca, pentru 2 din ei au avut loc şi sunt în desfăşurare intervenţii chirurgicale. La Bagdazar Arseni, un pacient a fost evaluat în UPU, dar a refuzat internarea, pentru monitorizare de specialitate, statusul lui medical era unul favorabil. Pacienta cu arsuri rămâne în momentul de faţă în evaluare medicală şi dacă se constată, în urma raportului medical, nevoia de transfer în săinătate, împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă am avut deja această discuţie şi suntem pregătiţi pentru transfer. Pacienţii de la Spitalul Universitar au fost evaluaţi şi monitorizaţi, rămâne internat doar un pacient, şi anume, pacientul cu arsuri grave, pentru care deja a fost activat mecanismul de transfer în străinătate, aşteptăm răspunsul partenerilor din Europa”, a mai spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre situaţia răniţilor în urma exploziei.

Rogobete a precizat, despre cei doi copii de la Spitalul Grigore Alexandrescu, că unul este într-o stare medicală stabilă şi celălalt se află în sala de operaţie pentru intervenţia chirurgicală de urgenţă.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat de ce se ia în calcul trimiterea a doi dintre răniţi în săinătate.

”Se ia în calcul transferul doar a pacienţilor cu arsuri, pentru că, după cum bine cunoaşteţi, în momentul de faţă în România nu există centre pentru marii arşi, iar, aşa cum am făcut de fiecare dată în ultimele luni, când am înregistrat un pacient cu arsuri severe, am instituit imediat mecanismul de transfer. Pe de altă parte, locurile destinate pacienţilor cu arsuri medii, de la nivelul unităţilor funcţionale de arşi din România în momentul de faţă sunt ocupate cu alţi pacienţi.

Ministrul a menţionat că Planul alb a fost dezactivat de către Ministerul Sănătăţii, pentru că nu vor mai fi aduşi şi alţi răniţi în orele următoare, astfel că spitalele au reintrat în activitatea normală.

Știri de azi | Brigitte Bardot este internată în spitalul din Toulon de câteva săptămâni - Știri de azi |

Brigitte Bardot este internată în spitalul din Toulon de câteva săptămâni

Știri de azi | Trump anunţă o reducere a preţului uriaş al fecundării in vitro, cu scopul de a creşte natalitatea americană, o promisiune de campanie care-i împarte pe conservatori, unii asimilând-o avortului - Știri de azi |

Trump anunţă o reducere a preţului uriaş al fecundării in vitro, cu scopul de a creşte natalitatea americană, o promisiune de campanie care-i împarte pe conservatori, unii asimilând-o avortului