Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declară că infecţiile nosocomiale nu se mai ascund şi anunţă schimbarea legislaţiei, pentru a simplifica, clarifica şi face aplicabile protocoalele privind raportarea şi controlul infecţiilor nosocomiale. Astfel, în următoarele zile, urmează să se adopte prin ordin de ministru protocoale simple şi unitare privind normele de supraveghere şi control al infecţiilor în spitalele publice şi private cu paturi şi metodologia de raportare a infecţiilor nosocomiale. Ministrul mai arată că pentru pacienţii aflaţi în situaţii critice, în special cei cu arsuri grave, vor pune în funcţiune Registrul Electronic de Raportare al Infecţiilor Nosocomiale. Acesta este realizat deja prin fonduri europene la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” şi va fi extins la toate unităţile care tratează astfel de pacienţi.
”Infecţiile nosocomiale – nu se mai ascund! Schimbăm legislaţia pentru a simplifica, clarifica şi face aplicabile protocoalele privind raportarea şi controlul infecţiilor nosocomiale. Infecţiile asociate asistenţei medicale (cunoscut ca infecţii nosocomiale) nu trebuie ascunse, ci raportate, înregistrate şi controlate. Doar aşa putem proteja pacienţii şi limita răspândirea lor între oameni aflaţi deja într-o situaţie vulnerabilă”, spune Rogobete, pe Facebook.
Ministrul arată că ”în România, timp de ani de zile, aceste infecţii au fost tratate ca un subiect tabu şi din această cauză, pacienţii au pierdut încrederea, iar medicii au fost puşi sub o presiune uriaşă”.
”Este momentul să schimbăm acest lucru. Cum facem? Prin legislaţie clară, simplificată şi uşor de aplicat, prin protocoale transparente şi prin instruirea continuă a personalului medical. Nu prin blamarea medicilor, ci prin găsirea unor soluţii reale care să protejeze pacienţii”, precizează ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete mai declară că în ultimele zile a modificat legislaţia pentru a o face mai clară şi mai aplicabilă.
”Am creat cadrul legal pentru ca, în următoarele zile, să adoptăm prin ordin de ministru protocoale simple şi unitare privind: normele de supraveghere şi control al infecţiilor în spitalele publice şi private cu paturi; metodologia de raportare a infecţiilor nosocomiale; atribuţiile clare pentru accidentele de expunere la produse biologice ale personalului medical; metodologii specifice de monitorizare a acestor situaţii şi de protecţie a personalului şi pacienţilor. Totul într-o manieră debirocratizată, simplă şi eficientă, pentru ca aceste reguli să fie aplicate nu pe hârtie, ci în realitate, zi de zi”, explică ministrul.
Rogobete mai subliniază că pentru pacienţii aflaţi în situaţii critice, în special cei cu arsuri grave, vor pune în funcţiune Registrul Electronic de Raportare al Infecţiilor Nosocomiale.
”Acest registru, realizat deja prin fonduri europene la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, va fi extins la toate unităţile care tratează astfel de pacienţi. Pacienţii din România merită spitale sigure, tratamente corecte şi transparenţă totală. Nu mai ascundem problemele – le rezolvăm pentru oameni! Este un angajament ferm! Încrederea ne face bine!