Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a avut joi o întâlnire cu reprezentanţi ai instituţiilor centrale, ai managementului spitalelor publice şi ai organizaţiilor de profil din domeniul echipamentelor medicale şi al finanţării, el precizând că realitatea din spitale este clară şi anume că nevoia de tehnologie modernă este mare, dar problema nu se opreşte la achiziţie, pentru că, prea des, echipamentele ajung să nu mai fie utilizabile din lipsă de service, mentenanţă.
”Am avut o întâlnire aplicată cu reprezentanţi ai instituţiilor centrale, ai managementului spitalelor publice şi ai organizaţiilor de profil din domeniul echipamentelor medicale şi al finanţării. Realitatea din spitale este clară: nevoia de tehnologie modernă este mare. Dar problema nu se opreşte la achiziţie. Prea des, echipamentele ajung să nu mai fie utilizabile din lipsă de service, mentenanţă sau planificare pe termen lung. Iar costul inacţiunii se vede direct în siguranţa pacientului şi în presiunea pusă pe personalul medical”, spune ministrul Sănătăţii, pe Facebook.
Alexandru Rogobete precizează că discuţia nu a fost despre „ce cumpărăm”, ci despre cum asigurăm funcţionarea corectă şi predictibilă în timp.
”Am analizat modele care funcţionează deja în alte state europene — soluţii testate, care pot fi adaptate la sistemul nostru, fără improvizaţii. În acest context, am abordat şi posibilitatea utilizării leasingului pentru anumite categorii de echipamente medicale. O variantă care poate permite înlocuirea tehnologiei vechi, planificarea corectă a bugetelor şi continuitate în actul medical”, subliniază Rogobete.
Ministrul Sănătăţii anunţă un pas concret, prin înfiinţarea unui grup de lucru.
”Am decis înfiinţarea unui grup de lucru instituţional care să analizeze aceste opţiuni într-un cadru clar, tehnic şi aplicat/ Nu putem construi performanţă doar prin achiziţii punctuale. Construim un sistem care funcţionează prin planificare, responsabilitate şi soluţii sustenabile. Continuăm dialogul şi transformăm aceste discuţii în măsuri concrete — pentru siguranţa pacienţilor şi pentru un sistem medical modern”, explică Rogobete.