Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că trebuie realizate centre de tratament al adicţiei şi dezvoltat modelul de bună practică de la spitalul din Voila, unde este o zonă unde vin copii din toată ţara şi este vorba de o abordare multiplă. Astfel, este vorba de tratament medicamentos, dacă se impune, dar şi de psihoterapie, de activitate fizică, iar în cazul copiilor trebuie să le fie oferită posibilitatea continuării studiilor.
”Am reorganizat şi Centrul Naţional de Sănătate Mintală, Guvernul a mărit numărul de posturi al acestui centru de curând încât să avem o structură care să corespundă aşteptărilor. Astea sunt serviciile ambulatorii. Însă în afară de serviciile ambulatorii sunt deja mulţi oameni fie că discutăm de copii adolescenţi, fie că discutăm de adulţi care au nevoie de centre care să ofere şi spitalizare continuă şi să ofere şi posibilitatea reinserţiei sociale pentru care deja au consumat droguri în mod constant. (…) Una este intoxicaţia acută şi altceva este tratamentul care trebuie să fie de mai lungă durată, de săptămâni, pentru persoanel care sunt dependente de droguri. Sunt lucruri diferite”, a declarat ministrul Sănătăţii, vineri, la emisiunea Medika Antidrog, prezentată la Medika TV.
Întrebat ce se întâmplă cu aceşti pacienţi, Rafila a răspuns: ”Primul pas pe care l-am făcut a fost să constituim aceste centre de tratament a adicţiei, să dezvoltăm un model de bună practică de la spitalul din Voila, o unitate de psihiatrie, care are o zonă separată unde vin copii din toată ţara. E vorba de o abordare care este multiplă, nu este vorba doar de tratament medicamentos. E vorba de un tratament medicamentos, dacă se impune, e vorba de psihoterapie, e vorba de ergoterapie şi e vorba de activitate fizică. Astfel de centre trebuie să beneficieze de o organizare internă şi de spaţiu care să răspundă tuturor acestor tipuri de activitate. În plus, pentru copii faţă de adulţi, trebuie să poată să ofere şi posibilitatea continuării studiilor dacă stau o perioadă mai îndelungată acolo, şcoală online, institutor”.
El a precizat că aceste centre trebuie să funcţioneze pe lângă un spital care are medici psihiatri.
”În structura de personal pe care am gândit-o împreună cu un grup de colegi şi cu cei de la Voila, aceste centre vor funcţiona la nivel de secţie de spital, fără să fie o secţie propriu-zisă într-un spital, iar numărul de personal va depinde numărul de paturi care vor fi disponibile pentru astfel de centre. Sunt câteva judeţe interesate să dezvolte în zona publică. Ele trebuie să fie legate de un spital care are medici psihiatri. Vor fi secţii exterioare ale spitalelor. Important e să fie într-un cadru natural şi supravegheate şi păzite”, a mai precizat Alexandru Rafila.