Ministrul Transporturolor. Ciprian Şerban, anunţă, luni, că a fost emis Ordinul de Începere pentru etapa de proiectare la cel mai dificil lot al Autostrăzii A8, respectiv lotul 2B Grinţieş-Pipirig. Contractul cu o valoare de 5,97 miliarde lei a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie, astfel încât lucrările să demareze din 2027
”Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis, astăzi, Ordinul de Începere pentru etapa de proiectare a lotului 2B Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil tronson al Autostrăzii ,,Unirii” -A8. Contractul cu o valoare de 5,97 miliarde lei pentru construirea acestui lot a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie şi are o durată de realizare de 54 de luni, data de începere fiind stabilită pentru 30.03.2026, astfel încât lucrările să demareze din 2027 şi să respecte termenele prevăzute în Legea Autostrăzii A8”, anunţă, luni, ministrul Transporturilor.
Ciprian Şerban a precizat că lotul cu o lungime de 31,5 kilometri, care se desfăşoară în judeţul Neamţ, este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, incluzând numeroase structuri:
• 16 tuneluri (cel mai lung având 940 metri)
• 60 de poduri şi viaducte, două dintre acestea cu peste 1000 metri lungime (cel mai lung pod este cel peste râul Bistriţa: 1.275 metri)
• aprox. 20 de kilometri este lungimea pasajelor şi a tunelurilor, reprezentând aproape 70 % din lungimea întregului lot.
”Pentru conexiunea cu lotul 2A Ditrău-Grinţieş, aflat acum în etapa de proiectare, a fost prevăzut un nod rutier lângă Tulgheş, iar la Est, pentru conexiunea cu Lotul 2C Pipirig-Vânători Neamţ (Leghin), o descărcare provizorie, asigurând, astfel, funcţionarea independentă”, a mai transmis ministrul.
La rândul său, secretarul de stat Irinel Ionel Scrioşteanu a transmis, luni după-amiază informaţii despre lotul 1 D Joseni –Ditrau.
”Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia depusă şi a validat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia unui lot aferent secţiunii montane II: Mircurea Nirajului – Leghin a A8, respectiv lotul 1 D Joseni –Ditrau, fiind vorba despre Asocierea Danlin XXL (Leader/România) – Groma Hold – Intertranscom Impex SRL”, a scris secretarul de stat pe Facebook.
Contractul prevede proiectarea şi execuţia a:
- 14,40 km lungime traseu
- 21 pasaje şi ecoducte
- nod rutier la Ditrău
- spaţiu de servicii tip S1
- descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor pentru funcţionare independentă
Valoarea contractului este de 821 milioane lei (fără TVA), iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Durata contractului va fi de 34 luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare şi 24 luni pentru etapa de execuţie.


