Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban. Anunţă, luni, că s-au depus două oferte înccadrul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia proiectului Fast Danube 2, care vizează revitalizarea sectorul româno-bulgar al Dunării, pe 470 de kilometri. Proiectul are o valoare de 170 de milioane de euro.
”Astăzi au fost depuse două oferte în cadrul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia proiectului , investiţia strategică ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al Dunării, pe 470 km. Este un semnal clar că piaţa răspunde acestui proiect major, cu o valoare estimată de aproximativ 170 milioane euro”, anunţă, luni, ministrul Transporturilor.
Ciprian Şerban a precizat că Fast Danube 2 va permite creşterea perioadei de navigaţie de la 280 la 340 zile pe an şi va genera o majorare estimată de 20% a volumului de mărfuri transportate pe fluviu, contribuind direct la consolidarea transportului fluvial şi la dezvoltarea economică regională.
Proiectul prevede: 110 km de şenal navigabil dragat; 9 epiuri şi 4 chevroane; 5,45 km stabilizări de mal şi realizarea unei insule artificiale.
Urmează etapa de evaluare a ofertelor, iar ministrul precizează că semnarea contractului este prevăzută cel târziu în iulie 2026.
”Continuăm să investim în infrastructura de transport şi în valorificarea potenţialului Dunării ca axă logistică europeană”, a mai transmis ministrul.


