Ministrul Transporturilor, discuţii cu primarul general Stelian Bujduveanu şi primarul Sectorului 1, George Tuţă, despre reconfigurarea Gării de Nord / Soluţia finală, selectată printr-un concurs internaţional de soluţii

Știri de azi | Ministrul Transporturilor, discuţii cu primarul general Stelian Bujduveanu şi primarul Sectorului 1, George Tuţă, despre reconfigurarea Gării de Nord / Soluţia finală, selectată printr-un concurs internaţional de soluţii - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a avut marţi discuţii cu Primarului General Stelian Bujduveanu şi primarul Sectorului 1, George Tuţă, la sediul ministerului, despre reconfigurarea Gării de Nord, care vizează regenerarea urbană a zonei, dezvoltarea nodului intermodal şi crearea de noi spaţii verzi, el precizând că soluţia finală va fi selectată printr-un concurs internaţional de soluţii.

”M-a bucurat astăzi prezenţa Primarului General al Municipiului Bucureşti – Stelian Bujduveanu şi a Primarului Sectorului 1 – George Tuţă, alături de colegii mei din minister, într-o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Tema principală a discuţiilor a vizat dezvoltarea conceptului de intermodalitate a Gării de Nord, ca parte a unui amplu proces de modernizare şi regenerare urbană”, spune ministrul Transporturilor într-o postare pe Facebook.

Ciprian Şerban arată că în cadrul întâlnirii, Primăria Municipiului Bucureşti a prezentat o propunere preliminară de reconfigurare a Gării de Nord, care constituie punctul de plecare pentru o colaborare interinstituţională.

”Această propunere vizează regenerarea urbană a zonei, dezvoltarea nodului intermodal şi crearea de noi spaţii verzi. Soluţia finală de dezvoltare va fi selectată printr-un concurs internaţional de soluţii şi va sta la baza elaborării documentaţiilor tehnice necesare”, afirmă ministrul Transporturilor.

Ciprian Şerban mai menţionează că au convenit asupra necesităţii elaborării unui protocol care să integreze proiectele majore aflate în derulare pentru o bună desfăşurare a implementării: regenerarea urbană a Gării de Nord şi a nodului intermodal, proiectul de Drumuri Radiale şi Trenul Metropolitan Bucureşti.

”Această colaborare interinstituţională reprezintă un pas important pentru dezvoltarea Bucureştiului, modernizarea infrastructurii de transport şi pentru transformarea Gării de Nord într-un nod intermodal european, adaptat nevoilor de mobilitate ale Capitalei”, mai declară Ciprian Şerban.

Știri de azi | Marius Lulea ( AUR): Programul Anghel Saligny trebuie să continue pentru comunităţile locale - Știri de azi |

Marius Lulea ( AUR): Programul Anghel Saligny trebuie să continue pentru comunităţile locale

Știri de azi | Fetiţă găsită inconştientă la Bâlea Lac, cu traumatism cranio-cerebral, preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la spital - Știri de azi |

Fetiţă găsită inconştientă la Bâlea Lac, cu traumatism cranio-cerebral, preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la spital