Ministrul Transporturilor, întâlnire cu Nicholas Warney, Ambasadorul Franţei în România / Discuţii privind dezvoltarea unui hub logistic bazat pe poziţia strategică a Portului Constanţa şi colaborare regională în domeniile feroviar şi aerian

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a avut marţi o întâlnire cu Nicholas Warney, Ambasadorul Franţei în România, cu care a discutat despre continuarea proiectelor comune, inclusiv dezvoltarea unui hub logistic bazat pe poziţia strategică a Portului Constanţa şi a porturilor dunărene, precum şi consolidarea colaborării regionale în domeniile feroviar şi aerian.

”Am avut, astăzi, o întrevedere cu Excelenţa Sa, domnul Nicholas Warney, Ambasadorul Franţei în România. În cadrul întâlnirii am reliefat faptul că relaţiile dintre România şi Franţa sunt solide şi se bazează pe un parteneriat strategic, reflectat în numeroase discuţii bilaterale şi o cooperare strânsă la nivel european, NATO şi internaţional”, transmite ministrul Transporturilor într-o postare pe Facebook. 
Ciprian Şerban arată că ”Franţa reprezintă un partener comercial major pentru România, iar interesul investitorilor francezi este în creştere, în special în domenii precum infrastructura şi transporturile”.
”De asemenea, am discutat despre continuarea proiectelor comune, inclusiv dezvoltarea unui hub logistic bazat pe poziţia strategică a Portului Constanţa şi a porturilor dunărene, precum şi consolidarea colaborării regionale în domeniile feroviar şi aerian”, precizează ministrul Transporturilor. 

viewscnt

Ministrul Sănătății spune că centrele de arși de la Timișoara și Târgu Mureș vor fi date în folosință la vară

Un judecător va deschide o anchetă împotriva fostului şef al Frontex, Fabrice Leggeri, europarlamentar al partidului lui Le Pen, pentru complicitate la crime împotriva umanităţii