Relaţiile economice bilaterale au crescut în toate domeniile, comerţ, investiţii, turism, transporturi şi servicii, multe companii turceşti mari şi întreprinderi mici şi mijlocii investind direct în România, până în prezent fiind înregistrate circa 19.000 de asemenea companii, a declarat vineri ministrul turc al Comerţului, Omer Bolat, după încheierea celei de-a doua sesiuni a Comitetului Economic şi Comercial dintre România şi Republica Turcia (JETCO) pe care a prezidat-o alături de ministrul român al Economiei, Ştefan-Radu Oprea.
„În ceea ce priveşte cooperarea energetică, există multe proiecte în desfăşurare. Sunt, de asemenea, proiecte în ceea ce priveşte transportul de gaze din România către Europa de Vest, cu companii turceşti contractante pentru furnizarea de servicii. În industria de apărare, vedem oportunităţi mari pentru ambele ţări pentru producţie comună şi cooperare în achiziţiile de apărare pentru forţele terestre, navale şi aeriene. Turcia a făcut un salt major în industria de apărare. Produsele de apărare turceşti sunt vândute în 138 de ţări. Vindem circa 220 de produse de apărare diferite”, a mai spus ministrul turc al comerţului.
Oficialul turc a apreciat sprijinul României pentru ţara sa în cadrul Uniunii Europene, pentru modernizarea uniunii vamale. „Turcia are o relaţie de uniune vamală cu Uniunea Europeană, unde România este membră cu drepturi depline şi ambele ţări au relaţii politice excelente, relaţii de vecinătate foarte strânse şi calde şi în domeniul economic”, a precizat Omer Bolat.
Potrivit acestuia, Turcia apreciază demersul de „ridicare a cotelor rutiere între cele două ţări”. „Tocmai am iniţiat o nouă linie de feribot între coasta de nord a Mării Negre a Turciei şi Constanţa, lucru care va îmbunătăţi şi va creşte transportul între cele două ţări”, a explicat ministrul turc al Comerţului.
JETCO (Comisia de Cooperare Economică şi Comercială / Joint Economic and Trade Commission) este un instrument de dialog bilateral centrat pe dimensiunea economică şi comercială a relaţiei bilaterale, conform site-ului ambasadei României la Ankara.
Declaraţia de înfiinţare a JETCO România – Republica Turcia a fost semnată de miniştrii economiei din cele două ţări în marja vizitei în România a Preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, la 1 aprilie 2015. Regulamentul de funcţionare a fost semnat la data de 8 februarie 2019, la Bucureşti, de către cei doi miniştri ai comerţului (totodată co-preşedinţi ai JETCO), iar prima sesiune a JETCO a avut loc la Istanbul, la 19 aprilie 2019. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO