Mirabela Dauer, primele declarații după audierea DNA în dosarul generalului Cătălin Zisu: Tot ce simt e o durere surdă și o umilință care nu mi se cuvin

#image_title

Mirabela Dauer vine cu primele declarații, după ce a fost audiată la DNA, în calitate de martor, în dosarul fostului general Cătălin Zisu, despre care se spune că a oferit ilegal locuri de veci, într-un mod preferențial, unor persoane care nu aveau dreptul de a le primi.

Cunoscuta artistă este una dintre beneficiarii unui astfel de loc, însă aceasta a mărturisit că l-a dat înapoi, deoarece mai are „de stat aici”. De asemenea, vedeta afirmă că nu a primit gratis acel loc, ci din contră, ar fi plătit pentru el.

Mirabela Dauer a făcut lumină în acest caz. Audierea a avut loc în urmă cu două săptămâni, iar Mirabela a clarficat situația pentru fani.

„Am plătit 550 de lei, dar l-am dat înapoi. Cine plânge după el (n.r. după locul de veci) să aibă parte de el, eu mai am de stat aici, dar m-am dus și am respectat legea pentru Cătălin, că poate dacă le povestesc ce fel de om este, cât de mult îl prețuiesc (…) poate se mai îmblânzesc lucrurile. De nedreptate m-am săturat, ce să mai zici, asta e (…) Nu am fost judecată, eu sunt martor în acest proces că am primit probabil preferențial un loc de veci pe bani. Atâtea discuții pentru ce? Am renunțat la el (…) Da (n.r. au afectat-o cele întâmplate). De când a început nebunia asta cu Cătălin m-a afectat foarte tare pentru că e o nedreptate până la cer și înapoi, nu mi se pare corect. Sunt dezamăgită (…) Mie îmi pare rău pentru el (n.r. Cătălin) pentru că sunt toți afectați.

Mi-am dorit un loc de veci – nu ca să-mi aparțină mie, mi l-am dorit pentru ca cei ce m-au iubit să aibă unde să-mi lase o floare, să-mi aprindă o lumânare. O dorință tăcută de liniște pentru ce va fi după plecarea spre lumea mai bună

Prin mărinimia generalului Zisu, am primit o concesiune plătită, nu cerșită. Am crezut că, odată cu ea, va veni și pacea. Dar în loc de recunoștință, am primit o citație. Pentru prima dată în viața mea, m-am văzut chemată la DNA. Nu pentru o vină, ci pentru o presupunere. Nu pentru o faptă, ci pentru o neînțelegere. Și tot ce simt e o durere surdă și o umilință care nu mi se cuvin. Sunt mâhnită și indignată și aleg astăzi să mă adresez vouă, cei care m-ați susținut întotdeauna cu dragoste și respect”, a declarat Mirabela Dauer, la Antena Stars, potrivit Viva.

De asemenea, cântăreața a explicat ce a supărat-o cel mai tare, în această situație.

„Mă doare că trebuie să îmi apăr demnitatea pentru un gest care ar trebui să fie înțeles prin prisma valorilor umane, nu a suspiciunilor birocratice. Artiștii acestei țări merită recunoștință, nu umilință. Merită sprijin, nu anchete”, a adăugat artista.

Gigi Becali, selfie cu noul lider al celui mai temut clan de interlopi din Capitală. ‘O poză cu tăticul meu, care mă învață de bine și are grijă de mine’

VIDEO Ursula von der Leyen intră peste Viktor Orban după interzicerea paradei gay: Sunt aliata LGBTQ