Tot exotic a fost și locul la care a invitat-o la prima întâlnire
„Prima întâlnire… a fost, așa, o chestie ușor regizată de prietenele mele. Nu voiam să ies în seara aia, dar ele au insistat și m-au scos într-un club. Acolo l-am întâlnit pe Nicușor. M-a invitat la dans și… așa a început totul.
La prima întâlnire adevărată, m-a invitat la un meci de hochei. Mi s-a părut ceva foarte neobișnuit. Nu a fost la teatru, nu la film, nu la o cofetărie, ci la hochei. Mi-a rămas în minte tocmai pentru că a fost altfel și autentic”, a mai declarat Mirabela Grădinaru, prima doamnă a României.
Mirabela Grădinaru a spus și cum trebuie să fie prima doamnă a României
„Ca cetățean eu consider că toți cei care ne conduc ar trebui să fie modele pentru noi. Nu vă pot spune, nu mi-am creionat nimic, dar vă pot spune că m-am implicat până când au apărut copiii, mai ales în campanii, când tatăl a fost mai absent și ceea ce ne-am dorit noi a fost să nu îi aruncăm în brațele unor bone și Nicușor asta face, lucrează mult, e absent, dar când are momente libere le dedică copiilor 100%.
Încearcă să îi țină departe de lumea aceasta și de asta duce fetița la școală, e important pentru noi ca ei să fie doi copii normali și echilibrați”, a declarat Mirabela Grădinaru la podcastul Legende Urbane.