Mircea Abrudean: Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic naţional

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care s-a întâlnit cu Secretarul-General OCDE, Mathias Cormann, a transmis, luni seară, că aderarea la OCDE în 2026 este obiectivul de ţară.

”Obiectivul nostru: România, membră OCDE în 2026. Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a avut o întrevedere cu Secretarul-General OCDE, Mathias Cormann”, au transmis, luni seară, reprezentanţii Senatului.

Mircea Abrudean a precizat că ”Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic naţional”.

”Este un proiect pe care l-am susţinut din toate poziţiile mele publice. Vrem să devină realitate până în 2026”, a declarat Abrudean.

Oficialul român a mulţumit pentru sprijinul constant arătat României în procesul său de aderare la OCDE şi a evidenţiat progresul realizat până la acest moment.

 

 

Noua stea a extremei drepte franceze o înlocuiește pe Marine Le Pen în cursa pentru Palatul Élysée

Polonia semnează cu Statele Unite un contract de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării antiaeriene