Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă după decizia CCR prin care a declarat constituţională reforma pensiilor magistaţilor că România face astfel un pas ferm împotriva privilegiilor nejustificate şi reuşeşte să ducă la capăt reforma pensiilor magistraţilor, cerută cu insistenţă de societatea românească.
”Legea pensiilor ocupaţionale ale magistraţilor este constituţională. Decizia CCR de astăzi confirmă corectitudinea demersului Guvernul României. România face astfel un pas ferm împotriva privilegiilor nejustificate şi reuşeşte să ducă la capăt reforma pensiilor magistraţilor, cerută cu insistenţă de societatea românească”, spune preşedintele Senatului, pe Facebook.
Abrudean arată că această hotărâre nu ar fi fost posibilă fără determinarea premierului Ilie Bolojan, care a respins soluţiile de compromis şi a mers consecvent pe linia reformelor asumate, care ani la rând au fost evitate sau amânate de alte guverne.
”Corectăm începând de astăzi un sistem dezechilibrat, împovărător pentru bugetul public şi perceput ca privilegiat în raport cu restul contribuabililor. Este un pas important spre o societate bazată pe echitate, responsabilitate bugetară şi respect pentru fiecare contribuabil”, completează Mircea Abrudean.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte.


