Mircea Fechet, despre programul Rabla: Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului. Cu siguranţă, ne propunem să o creştem / Nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer, vor deconta acel voucher la orice furnizor de autoturisme

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că încă nu a fost stabilită valoarea ecotichetului pentru programul Rabla şi a menţionat că propunerea este ca aceasta să crească. El a declarat că noutatea este reprezentată de faptul că înscrierea în program nu va fi mai făcută prin intermediul unui dealer, ci participaţii vor deconta voucherul la orice furnizor de autoturisme.

Ministrul Mediului a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, care sunt elementele noi în programul Rabla şi dacă a hotărât care este valoarea ecotichetului. 

”Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului. Cu siguranţă, ne propunem să o creştem. Am avut lungi discuţii cu producătorii de autovehicule din România, cu importatorii de autovehicule din România şi cu toţi românii care aşteaptă cu nerăbdare acest program. Vom definitiva în curând consultările publice şi sperăm foarte repede să putem să trimitem la Monitorul Oficial noile praguri ale valorii eco-tichetelor”, a afirmat Mircea Fechet.
El a fost întrebat care ar putea fi termenul de debut pentru acest program. 
”Un termen de debut ţine mai degrabă de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu. Şi de dezvoltarea aplicaţiei informatice pentru că noutatea anului acesta este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă. Nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule, îşi vor lua voucher-ul şi vor deconta acel voucher la orice dealer, producător, la orice furnizor de autoturisme”, a explicat Mircea Fechet.

O delegaţie a Adunării Parlamentare a NATO vine în Republica Moldova

Banca Transilvania vrea să-şi majoreze capitalul social cu 1,73 miliarde lei şi să dea dividende de 1,58 miliarde lei