Fostul secretar general adjunct an NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, despre un referendum pentru unirea României cu Rep. Moldova că paşii corecţi în clipa de faţă sunt o apropiere de Europa şi când condiţiile vor fi create, dacă vor fi create, nu crede că e o ipoteză de neluat în seamă, dar a începe cu ea, astăzi, este efectiv o dinamică care nu ajută pe nimeni.
”Principala problemă pe care o avem, şi mulţumim şi ucrainenilor pentru asta, este că Republica Moldova a rămas în picioare în faţa unui asalt cumplit din partea intereselor Federaţiei Ruse. Şi acest lucru este, efectiv, de lăudat. Şi noi am jucat mai bine jocul, pentru că şi noi jucăm un rol relativ important. Ei au de rezolvat înainte de o decizie cu privire la Uniunea Europeană, problema Transnistriei, care nu este rezolvată”, a declarat Mircea Geoană, la Europa FM, despre Republica Moldova.
”Cred că paşii corecţi în clipa de faţă sunt o apropiere a Republicii Moldova de Europa, şi când condiţiile vor fi create, dacă vor fi create, şi interne, de ambele părţi, şi externe, geopolitic, de ce nu, nu cred că este o ipoteză de neluat în seamă, dar a începe cu ea, astăzi, este efectiv o dinamică care nu ajută pe nimeni. Nici pe noi, nici pe moldoveni şi nici interesul superior al naţiunii noastre, care evident rămâne întotdeauna ancorată în ceea ce avem împreună cu aceştia”, a spus Mircea Geoană, despre un referendum pentru Unirea României cu Republica Moldova.
Geoană a precizat că ”trebuie să-i convingem şi pe aceşti oameni că sunt un milion şi ceva care au cetăţenie românească, că au luat cetăţenie românească nu doar pentru un pasaport românesc”.
”Deci avem multă muncă de făcut pentru a spune şi a-i convinge de faptul că a fi cetăţean român în orice formula, într-o formulă de tipul celei actuale sau într-una viitoare, este o chestiune în care cred şi dânşii, şi nu este doar o chestiune de oportunitate, am paşaport românesc, cetăţean european, mă duc şi muncesc unde vreau eu. Deci mai este multă muncă de făcut, dar cred că în ultima perioadă, inclusiv preşedintele Maia Sandu şi guvernele din ultima perioadă de la Chişinău au făcut un lucru bun de a apropia mai în profunzime cele două maluri ale Prutului.