Mircea Geoană dezvăluie ce numere de telefon trebuie să aibă un preşedinte al României pentru apelare rapidă

”Cred că trebuie să păstrăm în agenda noastră de telefon, generică, să spunem, întotdeuna, un contact cu duhovnicul tău. Întotdeuna ai nevoie de sfat, cu familia ta şi cu cei mai influenţi oameni de pe planeta asta, politic sau economic care dacă ai nevoie să pui mâna pe telefon şi să ştii că răspunde omul respectiv la telefon”, a declarat Mircea Geoană, într-un interviu difuzat miercuri seară, de Antena 3.

Mircea Geoană a adăugat că în agenda telefonică a preşedintelui României ar trebui să fie pe apelare rapidă ”ceva de suflet, familia şi ceva pentru naţiune”.

”Ceva de suflet, ceva de familie şi ceva de naţiune. Cred că asta trebuie să fie pe speed dial, cele trei numere pentru orice preşedinte şi-ar alege România”, a arătat Mircea Geoană.

Sursa: www.stiripesurse.ro

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele şapte luni cu 2,5%, ca serie brută

Care sunt alimentele care îți slăbesc oasele: Cum să reduci riscul de fracturi prin alegeri nutriționale inteligente