FC Rapid a anunţat, marţi, numirea lui Mircea Mereuţă în funcţia de director executiv al clubului.
Potrivit sursei citate, după trei ani petrecuţi în cadrul organizaţiei rapidiste, timp în care a condus departamentele de ticketing şi licenţiere, Mircea Mereuţă preia acum conducerea executivă a clubului.
„Este o onoare şi o mare responsabilitate să preiau funcţia de Director Executiv al unui club cu o istorie, tradiţie şi spirit unic precum Rapid. În ultimii ani, am avut privilegiul de a face parte din acest proiect ambiţios şi de a lucra alături de oameni dedicaţi şi pasionaţi. Îmi propun să continui procesul de profesionalizare a clubului, să consolidăm structura administrativă şi să creştem performanţa în toate departamentele. Avem obiective clare pe termen lung şi sunt încrezător că, împreună cu echipa din club, cu partenerii şi – mai ales – cu suporterii noştri extraordinari, vom duce Rapidul acolo unde îi este locul. Le mulţumesc tuturor pentru încredere şi susţinere. Hai, Rapid!”, a declarat noul director executiv al Rapidului.
El îl înlocuieşte în funcţie pe Marian Mihail. Acesta va face parte în continuare din organigrama clubului, urmând să ocupe funcţia de director juridic.