Miruță: De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări privind riscul unor atacuri

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a subliniat luni că de pe teritoriul național nu vor pleca aeronave cu încărcătură ofensivă și a menționat că până în prezent nu a primit notificări referitoare la riscul unor eventuale atacuri.

Precizările au venit după ce fostul președinte Traian Băsescu a apreciat că statul român trebuie să ia măsuri preventive de informare a populației legat de modul de acțiune în cazul unor posibile atacuri din partea Iranului asupra echipamentelor americane sau atacuri teroriste. Fostul șef al statului a atras atenția că bazele de la Kogălniceanu și Turda nu vor găzdui echipament militar defensiv.

‘Eu apreciez foarte multe opiniile domnului președinte Băsescu. Așa cum dumnealui a menționat, sunt aprecieri personale ale domniei sale. (…) Nu este vorba de aeronave care transportă explozibil. Nu este vorba de bombardiere. Acest lucru a fost verificat de Ministerul Apărării înaintea ședinței CSAT, înainte de votul acordat în Parlament și am informat toate aceste lucruri. Armata americană ne-a transmis în scris că nu este vorba de aeronave care să transporte explozibil. Așadar, de pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă’, a spus Miruță, într-o declarație acordată presei, la Parlament.

Miruță a subliniat că scutul de la Deveselu apără România inclusiv împotriva amenințărilor care ar putea veni din Iran. El a menționat că țara noastră deține o serie de capabilități pentru a preveni eventuale atacuri.

‘Din analizele pe care structurile specializate din România le au, nu există un risc suplimentar asociat neapărat românilor. Că există riscuri de, nu știu… atacuri teroriste, atentate, undeva în lume unde s-ar afla și români, se poate întâmpla. (…) Ministerul Apărării deține informații cu privire la riscuri militare; cu privire la altă categorie de riscuri, sunt alte structuri ale statului român care până acum nu m-au informat că ar exista o astfel de amenințare’, a spus el.

Miruță a subliniat că declarația purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, nu a făcut referire la amenințări militare, ci la chestiuni de natură juridică și politică.

‘Ceea ce Parlamentul a votat acum o săptămână este un element care sporește capacitatea de apărare a României și care mărește gradul de descurajare al celor care s-ar uita, poate, cu un ochi, interesați să atenteze la siguranța națională. Eu, ca ministru al Apărării, sunt în permanență preocupat ca siguranța națională a României să fie prima prioritate și să facem tot ce ține de noi ca ea să crească. Faptul că militari americani vin în România este ceva ce crește gradul de descurajare, nu ceva ce scade gradul de descurajare’, a spus ministrul Apărării.

Totodată, el a menționat că în dezbaterile din comisiile parlamentare a susținut ca 38% din bugetul Ministerului Apărării să fie alocat pentru înzestrarea Armatei.

Iranul a avertizat luni România că ar putea răspunde politic și legal după ce a permis Statelor Unite ale Americii să folosească baze de pe teritoriul său pentru operațiuni împotriva Iranului, transmite Iran International. Teheranul îndeamnă toate țările să nu se implice în război, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

Nazare: Ministerul Muncii a primit peste limita pe care a avut-o inițial aproximativ 2,5 miliarde lei

Parlament – buget2026/Aviz favorabil pentru bugetul Ministerului Public (parchete) în comisiile de specialitate