Misterul SPP-istului Ionuț – Retras sau nu de lângă Nicușor Dan? Unde ar fi dispărut de fapt

Imediat după alegeri, Ionuț a fost remarcat în timpul unei apariții informale a lui Nicușor Dan, când președintele ales își ducea fiica la școală, însoțit de ofițerul SPP. Cu o prezență sobră și o alură de personaj de film de acțiune, Ionuț a fost rapid „descoperit” de internauți. În scurt timp, rețelele sociale au fost invadate de poze, montaje video, meme-uri și chiar o baladă scrisă în onoarea sa. În paralel, gestul părintesc al lui Nicușor Dan a trecut în plan secund, eclipsat de ofițerul misterios devenit star online.

Popularitatea sa însă ar fi putut deveni o vulnerabilitate. În spațiul public au apărut speculații potrivit cărora SPP ar fi decis să-l retragă din echipa lui Nicușor Dan tocmai pentru că devenise „prea vizibil”, ceea ce contravine principiilor de discreție și anonimat ale Serviciului de Protecție și Pază.

Totuși, potrivit informațiilor publicate de „Adevărul”, Ionuț nu a fost retras definitiv din dispozitiv. Absența lui ar fi una temporară, explicabilă prin participarea la un curs de pregătire profesională – un pas firesc în cariera unui ofițer de elită. SPP nu a emis nicio reacție oficială în legătură cu acest caz, nefiind exclus ca deja celebrul Ionuț să revină în dispozitivul președintelui tocmai pentru a combate speculațiile, deși intenția inițială era ca acesta să fie retras.

Ofițerul SPP a cunoscut o popularitate neașteptată abia în mandatul lui Nicușor Dan, deși există numeroase imagini în care acesta apare alături de Klaus Iohannis, inclusiv la vizita fostului președinte în Africa. Ionuț nu a fost însă remarcat de nimeni în perioada respectivă.

ANAT bate cu pumnul în masă pe păstrarea voucherelor de vacanță: 640 net e o glumă, praf în ochi

Comisia Europeană și Rusia îi oferă azil lui Elon Musk după ce în SUA se vorbește despre expulzare: E binevenit