Fosilele clare de iarbă (Poaceae) au fost datate inițial la aproximativ 56 de milioane de ani în urmă, însă cercetările din India din 2005 au identificat urme de iarbă digerată în excremente fosilizate de dinozaur, vechi de 65 de milioane de ani.
Această descoperire a demonstrat că iarba exista deja spre sfârșitul erei dinozaurilor, fiind suficient de diversificată pentru a include cel puțin cinci specii care se regăsesc și în prezent. Cercetările ulterioare au adus dovezi și mai vechi ale existenței ierbii.
În 2017, paleontologii din China au identificat resturi de epidermă vegetală și fitoliți pe dinții unui hadrozaur, datând de acum 113 milioane de ani.
Cu toate acestea, specialiștii consideră că iarba era o prezență marginală în ecosistemele dominate de dinozauri, foarte diferită de rolul său actual, când pajiștile și savanele ocupă aproximativ 40% din suprafața terestră a planetei, exceptând Antarctica și Groenlanda.
Absența pajiștilor extinse în era dinozaurilor are implicații semnificative pentru înțelegerea comportamentului acestor animale. Structura ierbii, care conține particule dure asemănătoare sticlei, reprezintă o provocare pentru sistemul digestiv.
Spre deosebire de animalele moderne precum caii, care au dezvoltat adaptări specifice pentru consumul de iarbă, dinozaurii erbivori, deși își înlocuiau periodic dentiția, nu par să fi fost adaptați pentru o dietă bazată predominant pe iarbă.
Peisajul erei mezozoice era astfel fundamental diferit de cel contemporan, scrie incredibilia.ro.
Chiar dacă iarba începuse să apară în ultimele milioane de ani ale dominației dinozaurilor, aceasta nu constituia un element definitoriu al ecosistemelor preistorice, iar marea majoritate a speciilor de dinozauri au evoluat și au prosperat într-un mediu lipsit de pajiștile caracteristice lumii moderne.
