Datele publicate recent de Eurostat și analizate de Profit.ro conturează o realitate cunoscută, dar rar asumată politic: statul român este slab reprezentat ca angajator și, mai grav, suferă din cauza calității administrației mai mult decât a dimensiunii sale.
În timp ce statele nordice, precum Suedia (34,0%), Danemarca (29,8%) și Finlanda (29,9%), investesc constant și generos în sistemele publice de sănătate, educație și protecție socială, România păstrează o prezență minimă a statului în economie. Din cei aproximativ 8,6 milioane de angajați, doar 1,18 milioane lucrează în sectorul public.
Nu doar că ocupăm ultimul loc în UE, dar decalajul față de media europeană este semnificativ. Chiar și țări cu un parcurs istoric și economic apropiat, precum Bulgaria (17,2%) și Ungaria (19,8%), au proporții mai mari de angajați la stat. De ce? Pentru că în Europa Centrală și de Est, restructurarea aparatului de stat a fost asociată adesea cu modernizarea, dar fără o reconstrucție funcțională care să aducă eficiență și încredere în serviciile publice.
În ciuda faptului că România are mai puțini funcționari decât aproape orice alt stat membru, percepția publică este adesea negativă, iar analizele interne sugerează că problema reală nu e dimensiunea sectorului public, ci performanța sa. Lipsa de predictibilitate, suprareglementarea, clientelismul politic și digitalizarea întârziată afectează calitatea actului administrativ.
În acest context, premierul Ilie Bolojan a anunțat intenția de a lansa, începând din vara acestui an, o nouă reformă a administrației publice. „Reorganizarea administrativă este o necesitate pentru România, dar i-aș minți pe români să le spun că va fi făcută anul acesta sau anul viitor”, a declarat Bolojan, subliniind că o reformă profundă necesită timp și va începe cu administrația publică locală. Șeful Guvernului a precizat că nu va fi vorba despre desființarea de localități, ci despre ajustări administrative, reduceri de lefuri și concedieri țintite.
Totuși, istoria recentă arată că administrația publică românească are o reziliență remarcabilă la schimbare. În ultimii 20 de ani, aproape fiecare guvern a avut în programul său o componentă de reformă administrativă. S-au adoptat legi, s-au redactat strategii și s-au derulat proiecte finanțate din fonduri europene. Cu toate acestea, implementarea a fost adesea inconsecventă, fragmentată și blocată politic.
România riscă să rămână captivă într-un cerc vicios: prea puțini oameni în sistem pentru a face performanță, dar prea multă neîncredere pentru a angaja și investi serios în servicii publice.
