Mizeria făcută lui Piedone

Și nu pentru prima oară. El a mai petrecut un an în pușcărie, pentru a fi găsit nevinovat și eliberat. A fost și el un țap ispășitor al tragediei de la Colectiv. Ca o paranteză, în pandemie au ars de vii pacienți în spitale ale Statului, nu în spelunci subterane particulare, și nimeni nu a răspuns. Nu s-a protestat pe străzi, nu au căzut guverne, nu a mai ucis corupția.

Astăzi, Cristian Popescu Piedone are o altă încercare: în paralel cu celebra anchetă, presa a publicat discuții private de familie. Scurse, cel mai probabil, din dosarul penal. Apariția unor conversații personale, fără absolut nicio legătură cu speța judiciară, constituie nu doar o ticăloșie, ci, se pare, și o dovadă de prostie. Dacă metodele sale sunt sau nu discutabile e o chestiune. Dacă a încălcat vreo lege, de asemenea. Însă mi-e greu să cred că „scurgerile din dosar” sunt doar o întâmplare sau coincidență.

Pe de o parte, ironia e că acuzațiile la adresa lui Piedone țin de divulgarea de informații nedestinate publicității. Așa că mă întreb: oare stenogramele date în presă erau destinate publicității? Actualul ministru al Justiției spune că nu.

Tehnic vorbind, Constituția garantează dreptul la viață privată. Iar Codul de Procedură Penală – un alt document foarte bun, realizat în mandatul fostului ministru, Cătălin Predoiu – ar interzice acest gen de practici. Nu doar diseminarea conversațiilor în faza nepublică, însă informațiile irelevante unei cauze nici nu ar trebui să se regăsească într-un eventual rechizitoriu.

Pe de alta, alți adversari istorici (politici și „civili”) ai lui Piedone, ipocriți până în măduva oaselor, se aliniază convenabil, speriați probabil de reacțiile covârșitor negative ale opiniei publice. E frenezie în online față de această nedreptate și acest abuz.

Din păcate pentru adversarii lui, dar și din fericire pentru el, i se conturează din ce în ce mai clar imaginea publică de victimă. Destituirea sa intempestivă din fruntea Protecției consumatorilor pare să nu fi rezolvat problema. Dacă simpatia sa în București era incontestabilă, măcar în sectoarele unde fusese ales primar de 3 ori (2 mandate în Sectorul 4 și un mandat în Sectorul 5), audiențele online din postura de șef al ANPC îl făcuseră vedetă la nivel național, cu zeci de milioane de urmăritori, accesări și vizualizări.

De aceea, scurgerea unei discuții de familie în spațiul public pare o tentativă de răzbunare sau o lovitură „sub centură”. Menită să îl discrediteze definitiv în ochii puritanilor. Sau a istericilor care fluturau cătușe în diverse piețe și răcneau lozinci inepte.

Voci diverse condamnă veritabila „mizerie”, readucând în atenție justiția televizată și condamnarea în piața publică înaintea unui proces. Adică metodele staliniste, specifice „tribunalelor poporului” din anii `50.

Să fi supărat Piedone atât de mult prin munca lui la ANPC?

Sau devenise un personaj atât de popular politic încât generase teamă și rivalități?

Ori acest scandal e menit să acopere freamătul produs de măsurile guvernamentale, să distragă atenția de la problemele reale ale oamenilor?

Indiferent de răspuns, să sperăm că nedreptatea asta va fi o șansă ca societatea să arate că are anticorpi la astfel de practici. Pentru că cine închide ochii la abuzuri sau se uită în altă parte, va sfârși prin a fi o victimă.