Luptătorul francez Benoît Saint Denis a avut nevoie de doar 16 secunde pentru a-l învinge pe experimentatul Beneil Dariush în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul UFC 322, la legendarul Madison Square Garden din New York.
După ce a fost lovit cu un low-kick de Dariush, fostul membru al forţelor speciale a lansat un croşeu teribil de stânga în prima sa serie de lovituri cu pumnii, trimiţându-l pe americanul de 36 de ani la pământ, în timp ce cronometrul abia începuse să numere.
ALERTE GÉNÉRALE !!!
BENOIT SAINT DENIS VIENT DE METTRE KO SON ADVERSAIRE EN SEULEMENT 15 SECONDES
DODO.
— FRENCHRAPUS (@FrenchRapUS)
În uralele publicului, „BSD” s-a urcat apoi pe cuşcă pentru a cere o şansă la centură, pe care a mimat-o cu mâinile în timp ce îşi sărbătorea succesul rapid. Francezul în vârstă de 29 de ani continuă seria de succese în 2025, după victoria împotriva lui Mauricio Ruffy în septembrie, la UFC Paris, şi ar trebui să intre în mod logic în Top 10 la categoria -70 kg.
Dariush, numărul 9 mondial înainte de acest meci şi fost membru al Top 5, se anunţa totuşi un adversar redutabil pentru Saint Denis, pentru care acesta era al doilea meci în mai puţin de două luni.


